Solicitare

PSD cere Guvernului implementarea sistemului anti-fraudă realizat de Transmisiunile Speciale

Solicitare: PSD cere Guvernului implementarea sistemului anti-fraudă realizat de Transmisiunile Speciale
Solicitare: PSD cere Guvernului implementarea sistemului anti-fraudă realizat de Transmisiunile Speciale

Senatorul PSD Titus Corlățean solicită premierului în exercițiu Emil Boc să pună în aplicare un sistem informațional realizat de Sistemul de Transmisiuni Speciale (STS), care permite detectarea votului multiplu, la alegerile prezidențiale din data de 22 noiembrie.
Corlățean a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Suceava, că încă înainte de ruperea coaliției PSD-PDL, STS a prezentat acest sistem într-o ședință de guvern la care a participat și conducerea Biroului Electoral Central și, deși premierul Emil Boc ar fi fost încântat de performanțele acestuia, „l-a respins ferm” și a anunțat că alegerile prezidențiale din noiembrie se vor desfășura după același tipar ca și până acum. „Guvernul Boc are drept unică preocupare organizarea și fraudarea alegerilor în interesul domnului Băsescu. Domnul Boc a exprimat aprecieri deschise la adresa acestui sistem, dar a încheiat respingând ferm aplicarea lui la aceste alegeri spunând că alegerile prezidențiale se vor organiza tot așa cum a fost până acum”, a declarat Titus Corlățean. Acesta a mai spus că fostul ministru de interne Dan Nica ar fi insistat pe implementare, dar primul ministru a fost de neînduplecat. „Acest lucru a fost confirmat într-o audiere în comisiile de specialitate la Parlament, a conducerii STS și poate să ne ducă la concluzia că una dintre motivațiile reale a îndepărtării ministrului Dan Nica a fost tocmai insistența lui de a implementa un sistem anti-fraudă pentru detectarea votului multiplu la alegerile prezidențiale. Este un fapt extrem de grav și atrage atenția asupra intențiilor reale ale guvernanților demisionați, de a pregăti fraudarea alegerilor”, a apreciat senatorul Corlățean.

Recomandări

”Sistemul de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal este funcțional” – răspund autoritățile solicitării AUR referitoare la o posibilă fraudă electorală

”Sistemul de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal este funcțional” – răspund autoritățile solicitării AUR referitoare la o posibilă fraudă electorală

PSD Suceava și-a lansat candidații spre victoria din alegerile locale din apropierea Cetății de Scaun a lui Ștefan cel Mare

Daniel Popescu: PSD face în continuare presiuni asupra instituțiilor statului, inclusiv asupra foștilor angajați ai Autorității Electorale Permanente