Pregătiri

PSD anunță pentru 12 iunie un miting de protest cu cel puțin 1000 de oameni



Reuniunea Comitetului Executiv lărgit al Organizației Județene PSD Suceava, din data de 24 mai a.c., a avut ca obiectiv definitivarea programului de acțiuni pe termen scurt, în vederea alegerii structurilor de conducere ale partidului, dar și stabilirea datei unui miting de protest organizat de partid.
„Tema centrală a acestei reuniuni interne s-a concentrat în jurul organizării viitorului Consiliu Județean al PSD Suceava, în cadrul acestuia urmând să se finalizeze alegerile interne din PSD Suceava, odată cu alegerea prim-vicepreședintelui, vicepreședinților, a secretarului executiv, a trezorierului precum și a membrilor din viitorul Comitet Executiv PSD”, a informat PSD Suceava, printr-un comunicat de presă.
În ceea ce privește mitingul, „ținând cont de gravul context economic și social provocat de incompetența actualei guvernări portocalii, precum și de starea de nemulțumire a oamenilor din județ”, Comitetul Executiv al PSD a decis ca în data de 12 iunie a.c., înainte de începerea Conferinței Județene a PSD Suceava, să organizeze un miting de protest prin care să sancționeze „derapajele, nedreptățile și inechitățile pe care guvernarea națională și locală le face în detrimentul întregii populații”. Organizatorii estimează că la mitingul din data de 12 iunie vor fi prezenți in jur de 1000 de membri și simpatizanți PSD și apreciază că acestora li se vor alătura și cetățeni neimplicați politic care vor să-și manifeste nemulțumirea „față de măsurile aberante pe care Guvernul Băsescu-Boc intenționează să le ia”.