Prostituatele din Irlanda, inclusiv românce, obligate să accepte mai multe riscuri din cauza crizei



Cererea față de serviciile prostituatelor din Irlanda, între care și românce, nu a scăzut în timpul recesiuni, dar proxeneții le obligă să își asume mai multe riscuri pentru a câștiga bani, potrivit unei organizații care se ocupă de prostituate, citată de Irish Times, în ediția electronică.
Atât prostituatele de pe stradă, cât și cele din bordeluri sunt obligate să întrețină relații sexuale cu bărbați care refuză să utilizeze prezervative, iar nivelul abuzurilor fizice și emoționale a crescut, a declarat Sarah Benson, directoarea organizației Ruhana.
„În 2009, femeile au raportat niveluri îngrijorătore ale abuzurilor sexuale, fizice și emoționale. Raportarea de violuri și agresiuni sexuale a fost aproape universală. Femeile au raportat că au fost lovite peste față, în stomac, împinse pe scări, bătute pentru că au refuzat să facă sex cu bărbați, sechestrate, înfometate, arse, mușcate”, a declarat Benson, după publicarea raportului anual al organizației. Numărul beneficiarelor organizației a crescut cu 20 la sută în 2009. Ruhana oferă consiliere, cazare, educație și servicii unui număr de 196 de femei.
Organizația estimează că 66 dintre aceste femei au făcut obiectul traficului de ființe umane, iar două dintre persoanele asistate erau copii la data când au fost aduse ilegal în Irlanda. Jumătate dintre cele 26 de femei aduse ilegal în această țară, anul trecut, provin din Nigeria, majoritatea având vârsta de aproximativ 20 de ani și lucrând în zona capitalei, Dublin. Celelalte femei au fost aduse ilegal din România, Kenya, Somalia și Slovacia.
Consiliul irlandez pentru Imigranți estimează că, în domeniul prostituției lucrează, în mod constant, aproximativ 1.000 de femei. Benson a declarat că această cifră reprezintă, probabil doar vârful aisbergului. De asemenea, ea a făcut apel la declanșarea unei campanii împotriva celor care surprinși plătind pentru serviciile prostituatelor, cerând ca numele acestora să fie făcute publice.