Ministerul Agriculturii va supune aprobării Guvernului poziția și propunerile României privind modificarea politicii agricole a UE, iar documentul va fi apoi transmis autorităților de la Bruxelles.
Documentul va fi supus aprobării Guvernului sub formă de memorandum, cel mai probabil în ședința de săptămâna viitoare, a declarat ieri ministrul Agriculturii, Dacian Cioloș.
El a afirmat că „va ataca” și pe cale diplomatică problema modificării politicii agricole, încercând să găsească susținere din partea celorlalte state membre. În acest scop, Ministerul Agriculturii va organiza, la jumătatea lunii mai, o întâlnire cu miniștrii Agriculturii din Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria.
Prezentăm mai jos principalele puncte ale poziției României privind modificarea politicii agricole europene:
1. Subvenții
– perioada în care sunt acordate plățile directe la hectar din fonduri UE ar trebui prelungită până în 2013, această schemă de ajutor fiind benefică pentru agricultorii din România
– condițiile pe care fermierii trebuie să le îndeplinească pentru a primi subvenții ar trebui simplificate, pentru a reduce povara administrativă. Această propunere este în acord cu cea formulată de Comisia Europeană
– pachetul de bunăstare animală ar trebui aplicat din 2016, cu o amânare de doi ani, pentru a permite firmelor din România să realizeze investițiile necesare pentru alinierea la normele UE
– în anumite sectoare „sensibile”, cum ar fi tutunul, hameiul, inul și cânepa, creșterea animalelor, ar trebui menținute plățile cuplate de producție (acordate în funcție de nivelul producției – n.r.), pentru a finanța costurile ridicate
– propunerea Comisiei de a limita subvențiile acordate fermelor mari nu ar trebui adoptată, întrucât ar conduce la divizarea artificială a fermelor, fără beneficii economice, dar cu repercusiuni asupra competitivității
– suprafața minimă pe care un fermier trebuie să o lucreze pentru a obține subvenții UE, stabilită în prezent la un hectar, nu ar trebui să crească, pentru că un număr mare de agricultori din România nu s-ar mai califica pentru a primi subvenții
2. Măsuri de reglare a pieței
– UE nu ar trebui să renunțe în totalitate la mecanismele de intervenție, folosite pentru stabilizarea și reglarea piețelor. Acestea ar trebui păstrate măcar ca „plase de siguranță”. Mecanismele de intervenție sunt aplicate atunci când prețul scade sub un nivel de referință, iar statul cumpără produse, pe care apoi le reintroduce pe piață la momentul oportun. Deși evoluția prețurilor la produse agricole a fost ascendentă, iar o scădere sub pragul de referință este puțin probabilă, intervenția nu ar trebui eliminată, ci păstrată pentru „siguranță”.
– desființarea măsurii de scoatere temporară din circuitul agricol a unor terenuri este o propunere oportună, în contextul creșterii cererii pentru produse agricole, la nivel european și mondial. Scoaterea din circuit presupune lăsarea unui anumit procent al terenurilor agricole necultivate, iar desființarea ei ar conduce la o creștere binevenită a producției. Această măsură nu este aplicată în România.
– eliminare cotei de lapte, din 2015, este potrivită, dar trebuie dublată de măsuri care să asigure „o aterizare ușoară” a producătorilor în piața liberalizată. România propune o creștere graduală a cotelor de lapte, de 2,5-3% pe an, până la desființarea sistemului, și o schemă de sprijin pentru fermierii din zona montană, pentru a împiedica renunțarea la producție. De asemenea, penalizările aplicate pentru depășirea cotei de producție ar trebui reduse.
3. Gestionarea riscurilor
– România propune înființarea unui fond de gestionare a riscurilor, la nivel european, din care să fie plătite o parte din costurile de asigurare ale fermierilor, în caz de calamități naturale sau de boli răspândite în rândul animalelor. Fondul ar urma să fie finanțat de UE și administrat la nivel european sau, ar putea cuprinde și contribuții naționale, iar în administrarea lui să fie implicate și autoritățile din fiecare stat membru și chiar organizațiile de producători
4. Buget
– „modularea” (trecerea unei părți a bugetului alocat pentru subvenții pe hectar către dezvoltarea rurală) ar trebui să fie o opțiune voluntară a statelor membre și nu o măsură obligatorie.
– bugetul politicii agricole ar trebui păstrat într-o formă cât mai apropiată de cea actuală, chiar și după 2013 (dată la care este programată o nouă reformă a politicii). Schimbările prea mari sau prea bruște afectează agricultorii, mai ales pe cei din statele aderate recent, cum este cazul României, care abia se obișnuiesc cu sistemul european
Politica Agricolă Comună trece printr-un proces de evaluare, așa-numitul „control de sănătate”, statele membre fiind consultate în privința unor posibile modificări.
