Propunere de arestare a lui Costiniu, Cășuneanu și Locic, în cazul Cătălin Voicu



Judecătorul Florin Costiniu și oamenii de afaceri Costel Cășuneanu și Marius Locic au fost reținuți, joi, de procurorii DNA.
Ulterior, ei au fost duși în arestul Direcției de Cercetări Penale.
Propunerea de arestare preventivă a celor trei a fost înaintată de către DNA Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În acest dosar, senatorul Cătălin Voicu a fost pus sub acuzare oficial în decembrie 2009 și arestat în 23 martie, sub acuzațiile de trafic de influență în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participație improprie la infracțiunea de fals intelectual la legea contabilității, în legătură cu fapte de corupție, în formă continuată.
Potrivit anchetatorilor, senatorul Cătălin Voicu ar fi uzat de influența sa, în schimbul unor foloase, în dosare în care erau interesați Costel Cășuneanu, senatorul PSD Alexandru Mazăre, omul de afaceri Marius Locic, Marian Oprișan, Maria Schultz – vicepreședinta organizației PSD Dolj, notarul Manuela Mitrea, liderul PNL Ludovic Orban.
În perioada iulie – septembrie 2009, Cătălin Voicu ar fi primit de la Costel Cășuneanu, în două tranșe, sumele de 250.000 de lei (echivalentul a 60.000 de euro) și 200.000 de euro, în schimbul intervenției pe lângă magistrați din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea adoptării unei soluții favorabile societății comerciale la care omul de afaceri era asociat.
Senatorul PSD ar fi intervenit pe lângă judecătorul Florin Costiniu ca, în schimbul unor foloase, să intervină pe lângă magistrații instanței supreme învestiți cu soluționarea favorabilă a unui dosar al SC PA&CO International SRL Bacău, care contesta atribuirea unei licitații privind lucrările de reabilitare a drumului național 76, între localitățile Ștei și Beiuș.
În aceeași cauză, în a doua jumătate a anului 2009, Cătălin Voicu a cerut unor persoane cu influență în sfera politică să îi acorde sprijin politic în ocuparea unei funcții în Guvernul României, în schimbul intervențiilor sale pe lângă magistrați din cadrul Tribunalului București și ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unor hotărâri favorabile în care respectivele persoane aveau interese.
Totodată, senatorul Voicu ar fi pretins și primit de la Marius Locic, administrator la SC Locic Imobiliare SRL și acționar majoritar la ziarele „Interesul Public” și „Atac”, suma de 119.000 lei în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și îi va determina să nu dispună măsura preventivă a reținerii împotriva lui Locic și să propună o soluție de neurmărire penală în dosarul în care acesta era cercetat pentru înșelăciune, se arată în referatul prin care procurorii au cerut arestarea lui Cătălin Voicu.
Instanța supremă a amânat pentru astăzi dimineață, la ora 8.00, judecarea propunerii procurorilor anticorupție de arestare preventivă a judecătorului Florin Costiniu și a oamenilor de afaceri Marius Locic și Costel Cășuneanu.
Judecătorul Corina Jîjie a luat, joi seară, decizia de amânare a procesului, după ce avocații au cerut termen pentru studierea dosarului.
Cei trei reținuți, însoțiți de avocații lor, dar și de membri ai familiilor, au rămas în sala în care ar fi trebuit să se judece procesul pentru a consulta conținutul dosarului.
Soția lui Florin Costiniu, Viorica Costiniu, a declarat, pentru MEDIAFAX, imediat după ce instanța a decis amânarea procesului, că va rămâne alături de soțul ei cât timp acesta, împreună cu avocații, vor studia dosarul.
Ea a precizat că a și participat la ședință – una care s-a terminat foarte repede, cu decizia de amânare – având în vedere că este membru al familiei unuia dintre cei vizați.
La ședința de judecată, care este, conform legii, una secretă, a mai participat, potrivit lui Costiniu, și fratele omului de afaceri Marius Locic.