Registrul Auto Român (RAR), agenția Suceava, a devenit, la final de an, o locație foarte aglomerată, oamenii care vând sau achiziționează mașini mai vechi de 2007, pentru care nu a fost achitată încă o taxă de poluare, sperând să reușească să facă tranzacția până la finele acestui an și să scape astfel de achitarea taxei auto.
La înmatriculări fără taxă, pe ultima sută de metri
Oamenii și-au făcut programări la RAR și cei mai norocoși vor obține în aceste zile certificarea autenticității, necesară la înmatriculare.
Unul dintre oamenii care stăteau ieri la coadă, Dumitru Ilioaie, din Fălticeni, ne-a declarat: „Am venit să-mi înmatriculez mașina că de la anul, din ianuarie, e posibil, e sigur de altfel, să fie un preț mai mare. Am un Peugeot 307, e înscris la noi în țară din 2003. Vreau să-l înscriu pe mine, că dacă nu, o să trebuiască să plătesc taxa asta… cine știe cât va fi”.
Într-adevăr, deși mașina bărbatului este înmatriculată în România din 2003, dacă aceasta își schimbă proprietarul din acte, după noile prevederi legale, automat se va achita și taxă de poluare.
Nemulțumirea este cuvântul de ordine printre proprietarii de mașini.
Mihai Ursulescu, din Liteni: „E o nesimțire… Noi câștigăm 150 de euro pe lună și ei pun taxă de 1.500 de euro pentru un «jaf» de Dacie. E corect așa? Trebuie înmatriculate mașinile acum cât mai este timp, de aia e nebunie”.
130 de mașini au trecut ieri pe la RAR
Reprezentații RAR au confirmat creșterea numărului de cereri, lucrând în aceste zile aproape de capacitatea maximă.
Mircea Butulescu, adjunctul șefului RAR Suceava, a declarat: „Este mai aglomerat decât în mod obișnuit, nu exagerat, dar mai aglomerat. Cererile au crescut după momentul în care s-a anunțat introducerea noii taxe auto. În cursul zilei de astăzi (n.r. – ieri) au trecut pe la RAR în jur de 130 de mașini, mâine (n.r. – azi) sunt programate 120, dar e probabil să mai suplimentăm numărul. Având în vedere și faptul că avem doi oameni în concediu, lucrăm aproape de capacitatea maximă”, a declarat oficialul RAR Suceava, cu precizarea că mașinile trecute pe la RAR în aceste zile nu sunt doar cele aduse pentru înmatriculare pe noi proprietari, ci pentru diversele operațiuni curente efectuate de inspectorii Registrului Auto Român.
El a mai spus că se mai pot face încă programări pentru ultimele zile din 2011, telefonic, pe internet sau direct la ghișeele RAR.
Noutățile esențiale ale noii taxe auto
În principiu, noua taxă aduce o scădere cu 25% a sumelor ce trebuiesc achitate, însă sunt și câteva „detalii” care au speriat pe bună dreptate proprietarii de mașini. Principiul noii taxe emise de Ministerul Mediului este că pentru orice mașină mai veche de 2007 trebuie achitată o taxă de poluare. Ce înseamnă asta? De acum încolo, pentru o mașină Dacia Logan fabricată înainte de 2007, în caz de schimbare a proprietarului, se va achita taxă de poluare, la fel și pentru o bătrână Dacia 1.300 sau 1.310. La fel și pentru o mașină adusă din străinătate anterior anului 2007 și pentru care nu s-a achitat taxă de înmatriculare.
Știrile de ultimă oră anunță că noua taxă auto va intra în vigoare chiar de la 1 ianuarie 2012, astfel că pentru proprietarii de mașini afectați de noua metodologie a taxei auto timpul efectiv rămas pentru înmatriculare este extrem de redus.