Proiectul Legii Prevenției a intrat în dezbatere publică

Premierul Sorin Grindeanu a anunțat, joi, la începutul ședinței de Guvern, că Ministerul pentru Mediul de Afaceri a pus în dezbatere publică proiectul legii prevenției, ministrul Alexandru Petrescu precizând că vor fi 33 de contravenții care vor intra sub incidența prevenției, scrie Mediafax.”Începem cu o veste bună, cea legată de legea prevenției. Am înțeles că astăzi (joi – n.r.) ministerul pe care îl conduce dl Petrescu a ridicat pe site proiectul legii spre consultare publică. E rezultatul unei munci de aproape două luni. E o lege care e așteptată de mediul de afaceri, iar în text ați adăugat și component pentru administrație. Este, totodată, un proiect de lege prioritar pentru noi, parte a programului de guvernare, care va ajuta foarte mult mediul de afaceri”, a spus Sorin Grindeanu.

Recomandări

Finalizare implementare proiect: „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN ORAȘUL DOLHASCA

Un expert în infrastructură evidențiază avansul substanțial al Sucevei în fața Iașiului la proiectele mari de drumuri