Opt localități sucevene ar putea să beneficieze de fonduri de la Banca de Dezvoltare a Comisiei Europene în vederea reabilitării și extinderii rețelelor de apă și canalizare.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că instituția pe care o conduce a finalizat documentația pentru promovarea unor proiecte de alimentări cu apă în localitățile Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Broșteni, Frasin, Mălini, Dolhasca, Liteni și Marginea. Flutur a precizat că prin aceste proiecte vor fi realizate lucrări de construcție a sistemelor de alimentare cu apă, canalizare, precum și a stațiilor de tratare și epurare.
„Este vorba despre orașe mici și localități din mediul rural cu populație mai mare. Aceste investiții vin să le completeze pe cele care se realizează în localitățile cuprinse în proiectul «apă – canal», promovat prin Programul Operațional Sectorial – axa Mediu și care are o valoare de circa 120 de milioane de euro”, a spus Flutur.
El a adăugat că prin promovarea celor opt proiecte se intenționează creșterea gradului de racordare la sistemele de apă și canalizare a populației din localitățile respective.
Flutur a făcut referire în special la orașele Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc, unde s-au finalizat lucrările din proiectul SAMTID, care a presupus reabilitarea sistemelor de apă și canalizare și a racordurilor la consumatori.
„Proiectul SAMTID nu a rezolvat toate problemele, pentru că avem un grad de conectare de 40- 50 %. Și atunci mai facem un program, pentru a ajunge cu rețelele în zonele periferice ale orașelor, astfel încât să avem un grad de conectare de până la 90 – 100%”, a mai spus Gheorghe Flutur.