12 cadre didactice din județ, șase formatori consilieri în educație și șase inspectori școlari, au participat la proiectul Leonardo da Vinci VETPRO “Practici inovatoare și strategii pentru favorizarea succesului școlar”, inițiat de Inspectoratul Școlar al Județului Suceava (IȘJ) și finanțat de Comisia Europeană, aceștia deplasându-se în Braga, Portugalia. Perioada de mobilitate, 7-21 aprilie 2013, a inclus prezentări, dezbateri, mese rotunde, asistențe la activități, ateliere de formare și a prilejuit un transfer de practici inovatoare din cele două sisteme de învățământ.
Proiectul “Practici inovatoare și strategii pentru favorizarea succesului școlar” are scopul de a dezvolta, la nivelul a 12 unități pilot din județ, capacitatea de a elabora, implementa și revizui procedurile care favorizează succesul școlar.
Potrivit prof. Tatiana Vîntur, inspector școlar de educație permanentă în cadrul IȘJ, „proiectul ce vizează succesul școlar s-a desfășurat în parteneriat cu organizația „Leonardo da Vinci” Braga, Portugalia (capitală culturală europeană în 2012) și a facilitat contactul direct cu autorități locale (Primăria din Barcelos), inspectori școlari (Inspectoratul Școlar din Porto, regiunea Norte), profesori și formatori (Casa Profesorilor din Braga, unități școlare: Escola Secundara Barcelos, Escola Secundara Maximinos – Braga, Escola Professional ”Profitecla”- Braga).
Vizitele culturale la obiective din Braga, Porto,Viana do Castelo, Guimaraes, Oceanul Atlantic, Barcelos, Ponte de Lima, Ceres, Valenca au prilejuit contactul cu civilizația și cultura poporului portughez care-și cinstește și apreciază istoria fără să o judece, promovează valorile cu echilibru, modestie și durabilitate”.
Potrivit acesteia, ghidul metodologic „Strategii pentru favorizarea succesului școlar”, proiectele de intervenție în cele 12 școli pilot din județ, studiul dinamicii factorilor reușitei școlare cuprins în „Barometrul reușitei școlare” și cursul de formare adresat profesorilor diriginți sunt câteva dintre rezultatele proiectului care vor asigura și sustenabilitatea acestuia.