Proiect de lege pentru revenirea la votul în două tururi pentru alegerea primarilor, depus în Parlament



Liberalii au depus, la Senat, un proiect de lege privind alegerea primarilor în două tururi, susținând că scrutinul într-un singur tur cu votul majorității celor prezenți la urne este „o soluție total greșită” și nu oferă legitimitate „gospodarului comunității”, scrie Mediafax.“Este declarat primar candidatul care a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate. Dacă niciunul dintre candidați nu a obținut majoritatea voturilor valabil exprimate, fapt care se consemnează în procesul verbal încheiat de biroul electoral de circumscripție, se organizează un al doilea tur de scrutin”, potrivit proiectului care modifică Legea 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, Legea administrației publice locale nr. 215/2001 și Legea nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali.



Recomandări

Aproximativ 20 de persoane de la Prefectură, Statistică și Autoritatea Electorală, în prezența membrilor BEJ, renumără peste 260.000 de voturi