Programul „Rabla” pentru tractoare ar putea fi modificat anul viitor, pentru o mai mare eficiență



Proprietarii de tractoare ar putea cumula trei utilaje vechi pe care să le caseze în schimbul subvențiilor de la stat pentru achiziția unuia nou, a anunțat, joi, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, precizând că forma actuală a programului, în care prevederea nu există, nu a avut prea mare succes.
„Din cauza diferenței între valoarea tichetului și prețul unui tractor nou, programul «Rabla pentru tractoare» nu a avut un succes prea mare. Ne gândim ca, după formula aplicată încă de anul acesta la mașini, și proprietarii de tractoare să poată cumula două sau chiar trei vouchere, primite în schimbul utilajelor vechi date la casat, la achizția unuia nou”, a spus ministrul Borbely.
El nu a precizat dacă și în cazul tractoarelor voucherele ar putea fi tranzacționate liber, așa cum se întâmplă în 2010 cu voucherele destinate persoanelor fizice în programul „Rabla” pentru autoturisme.
„Ne gândim ca doi-trei oameni care au tractoare vechi să se asocieze, să le dea la casat și împreună să-și ia un tractor pe care să-l folosească în comun”, a spus Borbely.
În forma lui actuală, programul „Rabla” pentru tractoare prevede o primă de casare de 17.000 de lei, dar nu mai mult de jumătate din valoarea unui tractor nou în cazul persoanelor fizice și 40 la sută din aceasta în cazul persoanelor juridice. Voucherele echivalente cu primele de casare nu pot fi cumulate în prezent.
În aceste condiții, în 2010, cei 22 de producători sau dealeri de tractoare autorizați de Administrația Fondului pentru Mediu să participe în program au eliberat persoanelor fizice 218 note de înscriere în program și au vândut 50 de tractoare.