Programul PNL „Pentru o nouă economie”, adoptat în BPC, iar votul final îl dă Delegația Permanentă



Președintele comisiilor de specialitate ale PNL, Varujan Vosganian, a declarat, marți, după ședința BPC, că liderii formațiunii au dat un vot de principiu pentru programul liberal „Pentru o nouă economie”, votul final urmând să fie dat în Delegația Permanentă de luni.
„În ședința de azi a BPC al PNL s-a dat un vot de principiu pentru programul liberal «Pentru o nouă economie», un vot de principiu, pentru că votul final îl va da Delegația Permanentă care a fost convocată în acest scop pentru ziua de luni”, a spus Varujan Vosganian.
Liderul liberal a precizat că acest program nu este „un program propriu-zis de guvernare”, deoarece nu cuprinde date precise privind realizările economice ale momentului și măsuri concrete cu privire la realitatea imediată.
„Realitatea este foarte dinamică și pregătim un astfel de document (echivalentul unui program de guvernare – n.r.) după încheierea exercițiului bugetar 2010”, a precizat Vosganian.
El a menționat că programul liberal adoptat de principiu în BPC stabilește „care sunt măsurile ample de reformă a statului, de reformare a marilor sisteme publice, protecție socială, educație și sănătate”, dar și cum pot fi reechilibrate bugetele sociale și bugetul de stat.
„E un program care stabilește măsurile noastre cu privire la starea economică durabilă și relansarea marșului forțat al României de a fi una din primele zece țări ale UE ca pondere economică”, a mai spus liberalul.
El a adăugat că programul liberal pentru România cuprinde principiile politice și modelul pe care liberalii îl consideră potrivit pentru România următoarelor două decenii și un număr de capitole pe domenii, de la economie și mediul de afaceri până la apărare națională și politică externă.