Profesorii și angajații din sănătate intră în grevă din 31 mai



Federația Sanitas va analiza după mitingul din 19 aprilie dacă declanșează grevă generală din 31 mai, odată cu profesorii, întrucât și nemulțumirile din sănătate sunt la fel de mari, a declarat ieri pentru MEDIAFAX liderul organizației sindicale, Marius Petcu.
„Încă nu am hotărât dacă vom face și noi grevă generală. Există o variantă, și anume aceea de a participa alături de profesori la greva generală. Dar o decizie va fi luată numai după mitingul din 19 mai”, a spus Marius Petcu.
El a adăugat că și problemele din Sănătate sunt la fel de mari și că diminuarea salariilor și a pensiilor afectează la fel de tare și sectorul sanitar.
„O Românie în grevă. Ce să facem dacă aceasta este situația?”, a mai spus Petcu.
Profesorii nu mai trec, de ieri, note în catalog
Cadrele didactice intră în grevă generală din 31 mai, de ieri nu mai trec notele elevilor în catalog și nu mai participă la evaluările naționale, iar în 19 mai vor merge la mitingul din Piața Victoriei, au anunțat liderii federațiilor din învățământ.
Sindicaliștii din învățământ cer să nu se aplice măsurile de reducere a salariilor, arătând că profesorii și pensionarii nu pot fi făcuți responsabili pentru „ani întregi de cheltuieli pe clientelă politică”.
Confederațiile sindicale au anunțat că în 19 mai aproximativ 40.000 de sindicaliști vor participa la un miting de amploare în Piața Victoriei. Sindicatele iau în calcul declanșarea grevei generale în fiecare sector bugetar la sfârșitul lunii mai.
Președintele „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a precizat că sindicaliștii vor hotărî după mitingul din 19 mai dacă vor recurge la o grevă generală „sau o mișcare de stradă asemănătoare celei din Grecia”, respectiv o ieșire regulată și blocarea Pieței Victoriei permanent în fiecare zi.
Bogdan Hossu a spus că decizia privind declanșarea grevei generale trebuie discutată cu toți liderii de sindicat, pentru că pentru zilele de grevă nu se plătesc salarii, ceea ce ar putea însemna un ajutor dat Guvernului și încă o diminuare a veniturilor bugetarilor.
În urma negocierilor cu FMI, autoritățile române au propus, ca măsuri pentru încadrarea într-un deficit bugetar de 6,8% din PIB în 2010, reducerea fondului de salarii bugetare cu 25%, a pensiilor cu 15% și o scădere masivă a subvențiilor, în loc de majorarea semnificativă a principalelor taxe, respectiv cota unică și TVA.
Într-o declarație susținută marți seara, șeful statului a precizat că a decis, împreună cu primul-ministru, ca scrisoarea către FMI să nu fie adoptată de Guvern decât cu avizul CES și că s-ar bucura dacă ar exista o soluție mai bună, apreciind că „Fondul nu este Armata Salvării”, nu face cadouri.