Cadrele didactice vor face grevă generală de o zi în 22 aprilie, începând de luni nu vor mai trece în catalog notele și calificativele elevilor, iar în 25 martie, în toate școlile nu vor ținute orele, pentru a se dezbate proiectul Legii educației, a spus, joi, liderul „Spiru Haret”, Marius Nistor.
Președintele executiv al Federației „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat că sindicatele reprezentative din învățământ au decis, joi, ca din 22 martie cadrele didactice să nu mai treacă în catalog notele și calificativele elevilor și să boicoteze examenele naționale.
Totodată, în 25 martie sindicaliștii din învățământ vor organiza un miting în Piața Victoriei, urmat de un marș de protest care se va încheia la Ministerul Educației, concomitent cu un pichet la Ministerul Muncii.
Tot în 25 martie vor fi suspendate cursurile în toate școlile, pentru a fi organizate dezbateri pe proiectul Legii educației, sindicaliștii reclamând că acesta nu a fost trimis cadrelor didactice pentru a fi analizat. În 14 aprilie, Birourile executive ale federațiilor din învățământ vor analiza concluziile strânse în urma dezbaterii pe proiectul Legii educației și vor face un material pe care îl vor trimite în Parlament.
Federațiile din învățământ au mai decis ca 22 aprilie să fie zi de protest național, cu încetarea activității de instruire și predare în unitățile de învățământ, a mai spus Nistor.
Sindicaliștii amenință că dacă în urma acestor acțiuni de protest nu vor fi găsite soluții pertinente pentru problemele pe care le ridică angajații din educație, la începutul lunii iunie ar putea fi declanșată greva generală pe termen nelimitat, care va duce la neîncheierea situației școlare, deci la blocarea anul școlar.
Totodată, sindicaliștii din educație au mai decis organizarea unor delegații din partea celor patru federații care să înainteze memorii Parlamentului European și care să se întâlnească cu comisarii europeni pe Educație și Justiție pentru a le prezenta situația învățământului românesc și modul în care sunt încălcate drepturile angajaților din domeniu.
Marius Nistor a precizat că acțiunile pe care le organizează federațiile reprezentative din învățământ nu vizează doar salariații din sistem, ci și ceea ce se întâmplă cu elevii.