Autoritățile județene iau în calcul intrarea în insolvență a producătorului de încălțăminte Clujana, ca soluție pentru blocarea datoriilor acumulate de societate, care se ridică la aproape 1,4 milioane de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, a declarat, luni, la finalul ședinței CJ, că s-a ridicat problema intrării în insolvență a producătorului de încălțăminte Clujana, care înregistrează „datorii istorice” de aproximativ 1,4 milioane de euro.
„Insolvența este o soluție financiară, de reorganizare, care nu schimbă cu nimic raporturile de muncă din interiorul fabricii, decât cele dintre datornici și creditori. Intrarea în insolvență este o măsură care se face voit și care va fi propusă de Consiliul de Administrație al societății”, a afirmat Uioreanu.
Președintele Consiliului de Administrație al SC Clujana, Daniel Mihiș, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că societatea nu poate achita datoria din producția realizată.
„Consiliul de Administrație recomandă determinarea situației de insolvență dacă nu este altă soluție pentru a reuși să trecem peste datoria de 1,4 milioane de euro care, din păcate, planează asupra noastră. Acum patru ani, fabrica nu a avut datorii față de terți și nici față de bugetul consolidat, dar s-a ajuns de atunci la această datorie către bugetul consolidat, din care 40 la sută sunt reprezentate de comisioane și penalizări. Ținând cont de faptul că este o sumă considerabilă, noi nu avem cum, din producția noastră, să o plătim. În cazul în care se va decide insolvența, în maxim trei luni se va lua o decizie în acest sens, datoria acumulată se va bloca, societatea se va reorganiza, iar un administrator judiciar va prelua totul. Locurile de muncă nu se pierd, iar activitatea va continua”, a spus Mihiș.
El a afirmat că SC Clujana poartă discuții cu mai mulți investori străini pentru a executa, în continuare, comenzi în lohn.
Consiliul Județean Cluj deține peste 93 la sută din acțiunile SC Clujana SA, restul aparținând unei asociații a angajaților și SIF Oltenia.
SC Clujana SA are peste 360 de angajați.