Procesul lui Iisus

De aproape două milenii planează dilema asupra „procesului lui Iisus”. Mai precis, se caută a fi dezlegată enigma privind resorturile legate de acțiunea în sine, de motivațiile politice și/sau religioase, de implicarea stăpânirii romane, de elementele psihologice ale mulțimilor de oameni, precum și de tensiunea religioasă extremă din Ierusalimul acelor zile istorice.
Totul indică o teo-antropo-dramă complexă, în care mai nimeni nu este erou, nici măcar personaj pozitiv, cu excepția, desigur, a Mântuitorului. Care, Singur, înfruntă prejudecățile, ura, regulile rigide, interesele personale și de grup, precum și manipularea de cel mai pur extract. În condițiile unei ostilizări generale, ne întrebăm cum s-a derulat acest „proces” – de fapt o suită de mai multe judecăți sau anchete cu trei instanțe în total, care s-au derulat pe durata a aproape 12 ceasuri? Și, mai presus de orice, cum S-a comportat „inculpatul” divin în fața acuzațiilor aduse de puternicii zilei?
După 1948, adică după înființarea statului Israel, mai multe comunități creștine din Occident au cerut public rejudecarea procesului lui Iisus, care avusese loc cu 1918 ani mai devreme. Rejudecare de către o instanță oficială de judecată a statului evreu, deoarece până atunci poporul ales fusese lipsit de o țară a lui, ducându-și existența într-o largă, planetară diasporă. Motivația cererii, suntem convinși, a venit și în urma experienței îngrozitoare a Holocaustului, în care au pierit milioane de evrei, dar și din cauza lungii istorii a pogromurilor din Europa asupra acestei minorități etnice și religioase, pe motiv că „L-au ucis pe Hristos”, adică pe Dumnezeul creștinilor. Câteva decenii mai târziu, un reputat profesor de drept (jurisprudență, mai precis) din Occident, Haim Cohn, a încercat să analizeze cazul strict din perspectiva standardelor juridice ale vremii, adică dreptul roman și legile evreiești, în cartea sa „Arestarea, procesul și moartea lui Iisus”. Cu alte cuvinte, a avut Hristos parte de un proces corect echitabil, după legislația vremii, sau nu? Mai mult, autorul se întreabă cine anume l-a condamnat pe Mântuitorul: romanii sau evreii?
Concluzia profesorului Cohn este clară, încercând să nu țină cont de latura strict religioasă și emoțională a chestiunii: romanii sunt cei care L-au judecat și condamnat pe Fiul lui Dumnezeu, sinedriul adunat în casa marelui arhiereu în noaptea de vineri încercând, dimpotrivă, să-I salveze viața.
E drept că din Evanghelii (care sunt singurele surse istorice, cu martori oculari) reiese altceva, și anume că fariseii și cărturarii sunt cei care I-au dorit moartea lui Mesia, romanii fiind doar unealta de forță prin care s-a realizat aceasta. Mai mult, înțelegem că Pilat din Pont chiar s-a eschivat într-o primă etapă, pentru ca apoi să decidă – la presiunea „străzii” – pedeapsa capitală. Cu alte cuvinte, s-a spălat pe mâini, dar nu cu apă, ci cu sânge… Oricum ar fi, umanitatea creștină resimte ca pe o culpă generală și atemporală această execuție fără noimă, de care fiecare din noi suntem, într-un fel, responsabili. Dacă nu purtăm responsabilitatea directă a acelui moment istoric, măcar prin viața noastră păcătoasă de acum tot Îl repunem, din nou și din nou, pe Crucea morții pe Mielul lui Dumnezeu.
(Răzvan Bucuroiu , Ziarul Lumina)