Problemele zonei euro ar putea submina relansarea economică a Europei de Est, regiune care a ieșit recent din cea mai dificilă criză după căderea comunismului, a declarat președintele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Thomas Mirow, citat de AFP.
„Criza din Grecia poate submina eforturile de relansare, mai ales dacă băncile elene și sucursalele lor regionale vor fi afectate de incertitudinile de pe piață, în pofida sănătății lor. Măsurile decisive adoptate de statele din Uniunea Europeană și de Fondul Monetar Internațional reprezintă o etapă binevenită pentru calmarea piețelor”, a afirmat Mirow la o reuniune cu șefii de guverne din Balcani.
El a subliniat că integrarea statelor din regiune în Uniunea Europeană trebuie să rămână un obiectiv primordial. Croația și Turcia poartă negocieri în vederea aderării la Uniune, notează AFP.
BERD este o instituție înființată după căderea comunismului în Europa, pentru susținerea tranziției spre economia de piață a țărilor din fostul bloc sovietic, prin finanțarea proiectelor de dezvoltare economică, în principal din sectorul privat.