Zeci de sticle cu băuturi alcoolice, pachete de cafea și țigări au fost găsite de poliție, în urma unui control de rutină pe raza comunei Șcheia.
Luni, în jurul orei 23.40, o patrulă din cadrul postului de poliție Șcheia, în timp ce efectua serviciul de patrulare pe DJ 209 C, pe raza comunei, a oprit pentru control o autoutilitară condusă de Gheorghe B., în vârstă de 40 de ani, din municipiul Suceava.
În mașină, oamenii legii au dat peste 31 sticle a 0,5 litri de votcă, de diferite mărci, 12 pachete a 500g de cafea, 150 pachete de țigări și 12 recipiente din plastic de 1litru, cu alcool, fără etichetă sau alte înscrisuri, iar șoferul nu le-a putut prezenta polițiștilor acte de proveniență a mărfii.
„În cauză s-a întocmit proces verbal de constatare a contravenției, iar bunurile au fost ridicate în vederea confiscării”, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inspectorul principal Gabriel Panțiru. Acesta a precizat că Gheorghe B. a declarat că toată marfa, în valoare de circa 2000 de lei, a cumpărat-o din bazarul municipiului Suceava, în vederea comercializării.