– Decizia finală va fi luată la începutul lunii august, printr-o Hotărâre a Consiliului Local Cacica
Primul centru de recuperare în ambulatoriu din județul Suceava ar putea fi amenajat la Cacica, într-o clădire ce a aparținut Regiei Naționale a Sării. Propunerea de a avea și Suceava un centru de recuperare în ambulatoriu pentru persoanele adulte cu afecțiuni neuromotorii a venit din partea Direcției de Asistență Socială Suceava, care a solicitat Primăriei Cacica aprobarea „în scris” a unei clădiri ce va fi amenajată ca centru de recuperare. Dotările și toate serviciile necesare unui centru în ambulatoriu vor fi suportate financiar de către Autoritatea Națională pentru Persoane cu Handicap (ANPH), care a scos mai multe PIN-uri (Programe de interes național), printre care și înființarea de centre de recuperare în ambulatoriu. Primarul comunei Cacica, Crețu Zaharie, ne-a declarat ieri că vrea să sprijine acest demers al Direcției de Asistență Socială Suceava, și că propunerea de a pune la dispoziție o clădire din Cacica pentru a fi folosită ca centru de recuperare în ambulatoriu va fi supusă spre aprobare în prima ședință a Consiliului Local, unde se va da o Hotărâre a Consiliului Local. Tot el ne-a mai spus că așteaptă un răspuns și din partea Regiei Naționale a Sării, pentru schimbarea destinației respectivei clădiri. În noul centru de recuperare vor avea acces persoanele cu afecțiuni neuromotorii din sistemul de asistență socială Suceava (în cele două centre de recuperare sucevene sunt 80 de persoane cu afecțiuni neuromotorii), persoane cu afecțiuni asemănătoare din comunitate sau persoane internate în spitale, dar care au nevoie de terapie. „Într-un astfel de centru de recuperare în ambulatoriu pot fi aduse persoanele care au suferit un accident cerebral, persoane – victime ale unor accidente de muncă, adulți care deși sunt internați într-un centru de recuperare și reabilitare au nevoie și de o serie de proceduri de recuperare neuromotorii”, ne-a spus purtătorul de cuvânt al Direcției de Asistență Socială, Tiberiu Rotaru.





