Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță, a declarat, după audierea de la Parchetul General privind posibile suspiciuni de plagiat asupra lucrării sale de doctorat, că nu a avut niciodată niciun avantaj de pe urma acestei lucrări și că nu a trecut-o în niciun CV, scrie Mediafax. „Nu am avut niciodată niciun avantaj. Nici nu l-am pus prin CV, dacă nu era chestiunea asta, niciunul dintre dumneavoastră nu știați că eu am doctorat. Mi s-a părut o chestiune interesantă. Toată lumea făcea, de ce nu? Nu știu dacă era perfect. Nu cunosc toate detaliile, de aceea am avut un îndrumător”, a declarat, la ieșirea de la Parchetul General, primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță.Întrebat de unde s-a inspirat pentru lucrarea sa de doctorat, edilul a transmis că „din foarte multe lucrări”, iar în ceea ce privește corectitudinea citării surselor, Robert Negoiță a precizat că, din ce știe el, „ele sunt menționate, dar a înțeles că nu au fost menționate corect”.
