Primarul Ion Lungu a dat startul campaniei de curățenie în municipiul Suceava



Primarul Ion Lungu măturând
Primarul Ion Lungu măturând

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a dat startul campaniei de curățenie prin cartierele orașului. Campania a început pe esplanada modernizată din zona centrală. Lungu a măturat chiștoacele aruncate neglijent de o parte dintre cei care s-au plimbat astă-iarnă prin centrul orașului. Au fost câteva minute simbolice de muncă, la care a participat și deputatul Alexandru Băișanu. Cei doi speră ca exemplul lor să fie urmat de cât mai mulți suceveni, care să iasă în fața propriilor imobile pentru a îndepărta mizeria. Edilul Sucevei a anunțat că în zona centrală urmează a fi aduse flori, astfel încât sucevenii să aibă parte de un oraș cât mai frumos cu ocazia sărbătorilor pascale. De asemenea, Ion Lungu a precizat că în perioada următoare vor fi vopsite bordurile din oraș și se vor executa lucrări de plombare a arterelor de circulație. Pentru Ion Lungu este al noulea an în care ia parte la acțiunea de curățenie.