La domiciliu

Primarul din Șcheia s-a vindecat de Covid și a fost externat

Primarul de Scheia, Vasile Andriciuc
Primarul de Scheia, Vasile Andriciuc

Vasile Andriciuc, primarul comunei Șcheia, s-a vindecat de Covid-19 și a fost externat din spital. Contactat telefonic, Vasile Andriciuc a precizat că a plecat acasă încă de la începutul acestei săptămâni, după ce a fost spitalizat în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Suceava pentru o perioadă de 8 zile. ”Vreau să mulțumesc tuturor cadrelor medicale care m-au îngrijit pentru profesionalismul de care au dat dovadă. A fost o perioadă destul de grea pentru mine, dar mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit să trec peste ea”, a arătat primarul din Șcheia. Vasile Andriciuc a mai menționat că are obligația de a sta în izolare încă 2-3 zile, iar apoi își va relua activitatea treptat. În plus, acesta a mai spus că nu a fost nici un moment în Secția ATI, așa cum a apărut într-o parte din presa locală. ”Înainte de a scrie ar fi putut să mă sune și le spuneam exact care e situația. Oricum, le mulțumesc cunoscuților și apropiaților care mi-au trimis mesaje de încurajare și le recomand celor care se îmbolnăvesc de Covid să meargă la spital din timp pentru a putea fi tratați”, a mai completat Vasile Andriciuc.

Recomandări

La perchezițiile de la cabana primarului Reziuc din Dragomirna nu a fost găsit pistolul cu care și-ar fi amenințat concubina

Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, și-a agresat concubina și ar fi amenințat-o cu un pistol
Primarul din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, și-a agresat concubina și ar fi amenințat-o cu un pistol

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Gheorghe Șoldan, prezent alături de primarii din Arbore, Iaslovăț, Volovăț, Burla, Zvoriștea, Zamostea, Solca și Milișăuți, la semnarea contractelor pentru construirea rețelelor de gaze naturale

Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan
Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților