Reacție întârziată

Primarul din Rădăuți, referitor la proteste: “S-a încercat forțarea nervilor autorităților pentru a se isca violențe stradale și acte de huliganism”

Primarul Bogdan Loghin a transmis un mesaj critic la adresa protestelor din Rădăuți
Primarul Bogdan Loghin a transmis un mesaj critic la adresa protestelor din Rădăuți

La aproximativ 12 ore după încetarea protestelor de sâmbătă seara din municipiul Rădăuți, care au avut o amploare neașteptată, primarul Bogdan Loghin a postat pe pagina sa de socializare un mesaj prin care condamnă modul de desfășurare al evenimentelor precum și huiduielile adresate cadrelor medicale din Spitalul Vechi, care din salvatori au ajuns să fie tratați ca niște criminali. Mai mult, el lasă să se înțeleagă că printre protestatari s-ar fi aflat agitatori din afara comunității rădăuțene, care au avut tentative de huliganism, special pentru a se isca violențe între autorități și cei aflați în stradă.
Mesajul său, intitulat “Ei nu au nicio vină!”, îl redăm integral:
“Înțeleg orice formă de protest, atât timp cât acesta din urmă respectă normele legale și nu în ultimul rând bunul-simț și respectul pentru comunitate!
Aseară la protestele din Rădăuți nu am văzut nici bun-simț și nici respect…
Nu, nu față de mine și de familia mea, nu față de copiii mei care la orele 21:00 din noapte s-au trezit plângând și speriați de vociferările celor care s-au adunat în fața casei mele, nehotărâți ce să scandeze, dar prezenți acolo pentru că trebuiau să bifeze și casa primarului, ci mai ales față de cadrele medicale care au fost nevoite să asiste la un recital grotesc în momentul când grupul de ’revoltați’ s-a postat în fața Spitalului Vechi, numindu-i criminali pe cei care de îndată doi ani se dedică trup și suflet nouă, comunității rădăuțene, în cea mai cumplită perioadă pe care o trăim! Este impardonabil ca în momentul când ambulanțele trebuiau să intre cu bolnavi în stare critică în curtea Spitalului, să fie huiduite și hulite în halul ăsta
Nu, nu așa se protestează!
Am fost toată noaptea alături de autoritățile care au gestionat derularea protestului pentru că informațiile care veneau din teren ne-au semnalat tentative de huliganism care știu că nu caracterizează cetățenii comunității rădăuțene!
Pe această cale vin cu un mesaj foarte important față de oamenii de bună credință din comunitate: nu vă lăsați păcăliți de acțiuni desfășurate în afara legii, pe fondul emoțional al disensiunilor sociale pe care din păcate le trăim!
S-a încercat (nereușit) forțarea nervilor autorităților polițienești, tocmai pentru a se isca violențe stradale și acte de huliganism. Mulțumesc pe această cale Poliției de Stat, Poliției Locale și Jandarmeriei Rădăuți care au gestionat situația cu înțelepciune și tact.
Cu toții ne dorim să traversăm perioada asta critică, dar episoade ca cele de noaptea trecută nu ne vor ajuta deloc, ba din contră!”.
Reamintim faptul că o bună parte din desfășurarea protestelor s-a făcut în fața Primăriei Rădăuți și a casei primarului Bogdan Loghin, ca reprezentant al partidului aflat la guvernare.

Recomandări

Zi de aleasă sărbătoare în Horodnic de Sus, cu liturghie arhierească oficiată de episcopul Europei de Nord, onoruri pentru preoții comunității și o lecție de unitate a primarului Valentin Luță

Premierul Ilie Bolojan a transmis public mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în sprijinirea oamenilor afectați de inundații

Mesajul prefectului Andronachi în a șaptea zi de după inundații: „Cu Dumnezeu alături, cu sufletul unit și cu oameni care nu se lasă, vom trece peste această încercare”

Mesajul prefectului Andronachi în a 7-a zi de după inundații: „Cu Dumnezeu alături, cu sufletul unit și cu oameni care nu se lasă, vom trece peste această încercare”
Mesajul prefectului Andronachi în a 7-a zi de după inundații: „Cu Dumnezeu alături, cu sufletul unit și cu oameni care nu se lasă, vom trece peste această încercare”