Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron, consideră că reforma administrației publice trebuie făcută cu primăriile și nu împotriva lor

Primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron
Primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron

Primarul din Cornu Luncii și vicepreședintele Asociației Comunelor din România, Gheorghe Fron, consideră că reforma administrației publice locale trebuie făcută cu primăriile și nu împotriva lor. Gheorghe Fron a declarat că Asociația Comunelor din România atrage atenția asupra discursului public tot mai frecvent care prezintă administrația locală drept principala cauză a dezechilibrelor bugetare și propune comasarea comunelor ca soluție simplă.

„ACoR respinge această abordare superficială. Primăria este instituția care asigură funcționarea concretă a statului în fiecare comunitate: apă, canalizare, drumuri, iluminat, școli, servicii sociale, proiecte europene. Slăbirea administrației locale înseamnă slăbirea comunităților”, a precizat Gheorghe Fron. El a arătat că liderii politici au un discurs dublu, având în vedere că în teritoriu susțin și inaugurează proiectele comunelor, iar la nivel național se promovează ideea că primăriile sunt prea numeroase și prea costisitoare. Fron a precizat că această reformă are nevoie de coerență și nu de contradicții. El a subliniat că ACoR susține reforma, dar afirmă clar că prima reformă trebuie să fie cea fiscală și a sistemului de finanțare publică.

„Nu putem discuta despre eficiență locală în condițiile în care competențele sunt transferate fără resurse suficiente și bugetele sunt imprevizibile”, a precizat primarul din Cornu Luncii. El a declarat că satul românesc nu este o anexă administrativă. „Nu lăsăm să moară școala de la țară. Mai mult, avem nevoie de cabinet medical în fiecare comună pentru a degreva sistemul sanitar și unde există biserică și școală trebuie să existe și primărie funcțională, nu doar casierie pentru taxe”, a afirmat Gheorghe Fron. El a spus că administrația locală nu cere privilegii și nu solicită creșteri salariale, ci solicită o digitalizare reală, interoperabilitate, simplificare administrativă și participare la construcția reformei.

„Reforma se face împreună cu administrația locală sau nu se face deloc”, a încheiat Gheorghe Fron.

Recomandări

CJ Suceava va aproba repartizarea sumelor transmise de Ministerul Finanțelor pentru echilibrarea bugetelor locale ale primăriilor

Primăriile din peste 1.500 de comune din țară vor intra marți în grevă de avertisment împotriva reformei administrației propuse de Guvernul Bolojan

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a dat ca exemplu comuna Cornu Luncii cu proiectul de modernizare a școlii din Băișești

Primăria Sucevița caută medic de familie. Oferă cabinet, locuință și o indemnizație lunară de la bugetul local