Autoritățile locale din județ au reușit să rezolve problema montării camerelor de filmat în secțiile speciale de vot care vor fi amenajate pentru alegerile prezidențiale din data de 22 noiembrie 2009, a anunțat prefectul județului Suceava, Sorin Popescu.
Acesta a arătat că în județul Suceava vor fi amenajate 116 secții speciale, în care vor putea să voteze numai cetățenii care nu se află în localitatea de domiciliu în ziua scrutinului.
El a arătat că în municipiul Suceava vor fi trei astfel de secții de votare, la Universitatea „Ștefan cel Mare”, precum și în gările Ițcani și Burdujeni. În celelalte localități ale județului va exista doar câte o singură secție de vot specială.
Sorin Popescu a precizat că, potrivit unei hotărâri a Guvernului, la intrarea în aceste secții speciale trebuie să fie montate camere web, care vor fi conectate la un calculator și care vor înregistra pe toată perioada votului.
„Camerele web și calculatoarele vor fi luate de la primării sau de la școli, astfel încât nu avem probleme din acest punct de vedere. Modul în care se desfășoară procesul electoral va fi înregistrat”, a spus prefectul județului.
Sorin Popescu a precizat că persoanele care vor vota în secțiile speciale vor semna o declarație prin proprie răspundere, în care se precizează că au luat la cunoștință faptul că votul multiplu se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Toate aceste declarații și înregistrările video vor fi trimise la Autoritatea Electorală Permanentă pentru a fi folosite ca probe în situația în care vor exista procese în care vor fi implicați alegători care au votat de mai multe ori.