Primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, a anunțat că există posibilitatea ca în apa din caloriferele localnicilor racordați la sistemul centralizat să fie introduși coloranți, ca măsură pentru împiedicarea furturilor de apă caldă din țevi. Edilul spune că furtul de apă din țevi (populația Siretului racordată la sistemul centralizat nu mai beneficiază de apă caldă din 1990) este una dintre cauzele pentru care facturile la încălzire sunt mari.
„Aceste furturi sunt și ele o explicație a faptului că nu putem da încălzire în orașul Siret decât cinci-șase ore pe zi. Vreau să asigur populația că putem asigura căldură chiar și non-stop aproximativ la același preț, însă numai în condițiile în care nu sunt pierderi pe rețea. Cât timp sunt pierderi, costurile vor fi clar din ce în ce mai mari, deoarece se repune des în funcțiune centrala”, a declarat primarul orașului Siret.
În ediția de ieri a ziarului nostru am prezentat un reportaj din orașul Siret, localnicii fiind foarte nemulțumiți că facturile la încălzire pentru luna noiembrie sunt de 400 sau chiar de 500 de lei. Asta în condițiile în care beneficiarii au primit căldură doar câteva ore dimineața și câteva ore seara.
Cum explică primarul facturile foarte mari
Primarul orașului a admis că facturile sunt foarte mari și a declarat că principala cauză a majorării este tăierea subvenției de 45% de la bugetul de stat.
„Efectiv, față de anul trecut prețul este cu 45% mai mare, cât era subvenția la prețul de referință de la bugetul de stat. Având în vedere că posibilitățile noastre sunt limitate, nu am putut suplini această povară, care s-a transferat de la bugetul de stat la cel local, și sigur că avem o problemă”, a explicat primarul cum stau lucrurile.
Alți factori care au dus la creșterea facturilor, a mai spus primarul, sunt: în costuri apar și investițiile în programul „Utilități și mediu”, prin care a fost adus gaz metan în Siret, obligativitatea externalizării serviciului de termoficare și înființarea unei societăți (SC Termosir) înseamnă costuri mai mari și, nu în ultimul rând, pierderile de pe rețea duc și ele la costuri mai mari.
Singura speranță pentru localnicii din Siret ar fi susținerea de la bugetul local a 20-30% din majorare, însă primarul spune că fondurile sunt insuficiente și are nevoie de sprijin.
În Siret căldura este asigurată printr-o centrală termică de gaz metan. Centrala alimentează 613 beneficiari casnici și 13 societăți din Siret.