Investiții

Primăria Suceava pune la bătaie aproape 6 milioane de euro pentru pavele și asfaltări

Investiții: Primăria Suceava pune la bătaie aproape 6 milioane de euro pentru pavele și asfaltări
Investiții: Primăria Suceava pune la bătaie aproape 6 milioane de euro pentru pavele și asfaltări

Contractele Primăriei Suceava pentru reparații străzi și trotuare expiră în câteva zile, ceea ce a făcut ca administrația locală să înceapă procedurile pentru o nouă licitație prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Legislația actuală referitoare la achizițiile publice permite încheierea contractelor pentru numai 1 an, fără a se mai putea prelungi cu până la 50 la sută din perioadă. Primarul de Suceava, Ion Lungu, a anunțat, miercuri, în conferință de presă, că în data de 9 iunie expiră contractul pentru reparații la trotuare, iar în data de 16 iunie contractul la reparații străzi. Pentru anul viitor, valoarea contractelor scoase deja la licitație pe SEAP este de aproape 6 milioane de euro, adică 4,76 milioane de euro la reparații străzi și peste 1 milion de euro la pavarea trotuarelor. La ambele sume se adaugă și TVA. „Ambele contracte au valabilitate 1 an, din iunie anul acesta până în iunie anul viitor. La contractul reparații străzi valoarea este de 200 de miliarde de lei vechi plus TVA, la reparații trotuare cu pavele, 43 de miliarde de lei plus TVA. Sperăm ca spre sfârșitul anului, în măsura în care se termina lucrările pe ISPA și alte lucrări precum cele de iluminat, care sunt în derulare, să putem trece la asfaltarea și reabilitarea străzilor unde au fost făcute intervenții”, a declarat Lungu.

Recomandări

„Abuz în serviciu” semnalat la DNA Suceava de consilierul local Mihai Crăciun în privința lucrărilor din Parcul Șipote

Primăria Vatra Dornei a dotat toate unitățile de învățământ din municipiu cu mobilier nou și echipamente moderne printr-un proiect de peste 1,1 milioane de euro

Orașul Vicovu de Sus are în implementare investiții de peste 100 de milioane de euro pentru dezvoltare urbană și infrastructură