Primăria și Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava au semnat, ieri, un parteneriat cu eco-școlile sucevene în vederea realizării unor acțiuni comune de protecție a mediului.
Întâlnirea a avut loc la Primăria Suceava, fiind condusă de viceprimarul Sucevei, Angela Zarojanu, care a declarat că semnarea unui astfel de protocol reprezintă un pas important în vederea implicării tinerilor în acțiuni de ecologizare și de protecție a mediului.
„Una din problemele semnalate de suceveni a fost și luarea unor măsuri pentru protecția mediului. Iar în acest sens, trebuie să spun că este nevoie și de o implicare mai puternică din partea locuitorilor Sucevei în acțiuni de ecologizare. Și sperăm că elevii vor fi un exemplu în acest sens”, a declarat Angela Zarojanu, care a adăugat că protocolul de colaborare pentru protecția mediului a fost semnat cu 14 eco-școli din municipiul Suceava.
Angela Zarojanu a precizat că tot în cadrul întâlnirii de ieri s-a stabilit ca în zilele de 18-19 aprilie a.c., să fie organizată o acțiune de amploare, la care să participe elevi din toate cele 14 eco-școli sucevene. Ea a precizat că în cele două zile vor fi organizate acțiuni de ecologizare în toate zonele municipiului Suceava, inclusiv în parcurile Șipote și Zamca.
Viceprimarul Sucevei a mai spus că în cadrul parteneriatului cu eco-școlile sucevene vor fi inițiate acțiuni de educație ecologică în vederea atragerii tinerilor în activități de protecția mediului, și se va încerca conștientizarea opiniei publice privind problemele de mediu la nivel local.
Parteneriat
Primăria Suceava, eco-școlile și Universitatea „luptă” pentru protecția mediului






