Fonduri europene

Primăria Cornu Luncii a început lucrările pentru reabilitarea termică a școlii din satul Brăiești

Școala din satul Brăiești, comuna Cornu Luncii, este reabilitată termic cu fonduri europene

În satul Brăiești, din comuna Cornu Luncii, au început lucrările de reabilitare termică a școlii. Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron, a declarat că până în momentul de față constructorul a demontat acoperișul, acesta urmând a fi înlocuit cu unul nou. Tot el a precizat că lucrările care vor fi realizate „vor schimba în bine fața unității de învățământ”, investiția la această unitate de învățământ realizându-se printr-un proiect finanțat cu fonduri europene atrase prin Programul Național de Redresare și Reziliență, iar valoarea lucrărilor este de 3,23 de milioane de lei. „La școala din Brăiești lucrarea este una foarte complexă. Lucrările au început și ritmul este unul foarte bun. Au desfăcut acoperișul și au făcut culoare pentru copii pentru ca aceștia să fie în siguranță deoarece nu îi putem transfera la altă școală”, a declarat primarul comunei Cornu Luncii. El a subliniat faptul că pe lângă această investiție, în perioada următoare vor începe și lucrările de reabilitare termică a școlii din satul Băișești. Investiția la această unitate de învățământ va fi realizată tot printr-un proiect pe fonduri europene, în valoare de 2,711 milioane de lei, finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență. „Cele două unități de învățământ funcționează în clădiri vechi, construite prin anii ’60 – ’70, motiv pentru care au nevoie de investiții importante pentru creșterea eficienței energetice. Nu vorbim numai de izolare termică sau de înlocuirea tâmplăriei, ci și de tehnologie de ultimă generație. Vor fi montate pompe de căldură și captatoare de energie solară. Vom face ceva modern”, a încheiat Gheorghe Fron.

Școala din satul Brăiești, comuna Cornu Luncii, este reabilitată termic cu fonduri europene
Școala din satul Brăiești, comuna Cornu Luncii, este reabilitată termic cu fonduri europene
Școala din satul Brăiești, comuna Cornu Luncii, este reabilitată termic cu fonduri europene
Școala din satul Brăiești, comuna Cornu Luncii, este reabilitată termic cu fonduri europene

Recomandări

Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron, consideră că reforma administrației publice trebuie făcută cu primăriile și nu împotriva lor

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE PANACI, COMUNA PANACI, JUD. SUCEAVA

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a dat ca exemplu comuna Cornu Luncii cu proiectul de modernizare a școlii din Băișești

Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron: „După ce anul trecut a salvat Broșteniul, președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a salvat acum Sasca Mică”