„Prima plută din acest an”
„Deschiderea la timp a campaniei de plutărit din acest an a constituit obiectul unei neobosite activități din partea unității de plutărie din Vatra Dornei. Peste 400.000 lei au fost investiți în scopul electrificării unor importante lucrări hidraulice de amenajare a rîurilor Dorna și Bistrița. Printre acestea se numără construirea unui baraj la Coșnița, reparațiile radicale de la alte 3 baraje etc. Paralel cu lucrările de amenajare s-a transportat în schele peste 75 la sută din cantitatea totală de lemn ce urmează a fi plutărită. Toate acestea au permis ca, în ziua de 27 februarie a.c. o plută de 80 m.c. să pornească din schela Secu spre Combinatul «Bernat Andrei». În dimineața zilei de 28 februarie lemnul transportat pe această plută a intrat în prelucrare”.
„Zori noi”, Anul XI, nr. 2884, Suceava, Sîmbătă 2 martie 1957.
„Valorificarea plantelor medicinale”
„Nu o dată s-a făcut apel la școlari, la tineret, la întreaga populație pentru recoltarea și valorificarea plantelor medicinale. Este o solicitare firească dacă ne gîndim că predate industriei ele asigură materia primă pentru fabricarea multor medicamente și ceaiuri absolut necesare în tratamentul unor afecțiuni. Răspunzînd acestei solicitări elevii școlii generale din satul Valea Glodului au adunat, în vara anului trecut, o importantă cantitate de plante medicinale. Le-au ambalat în saci de hârtie și le-au transportat apoi la cooperația de consum Pleșești. De atunci au trecut cîteva luni în care plantele prelucrate puteau să ajungă la bolnavi. Nu numai că nu s-a întîmplat așa, dar munca de o vară a elevilor de la Valea Glodului și de la celelalte școli din comună a fost lăsată, grație inerției unor oameni, pradă șoarecilor. Saci întregi cu plante medicinale se află depozitați într-o magazie la cooperativa de consum Pleșești. De ce atîta nepăsare față de munca școlarilor?”.
„Zori noi”, Anul XXVI, nr. 7528, Suceava, Sîmbătă 4 martie 1972.