Volei

Prima înfrângere din sezon pentru CSMU LPS Suceava



După două victorii în debutul turului Diviziei A2 de Est la volei, în cea de-a treia etapă, echipa locală CSMU LPS Suceava a suferit prima înfrângere din acest campionat, scor 0 – 3, pe terenul celor de la SCMU Craiova.
În ciuda înfrângerii, elevii antrenorului Victor Pancu a pus destule probleme echipei gazdă, una în care s-a investit mult în această vară și care are în componență jucători de prima divizie, dar și antrenor italian. Deciși să facă un meci foarte bun, sucevenii au început bine această partidă, conducând pe tabelă mai bine de jumătate din primul set. Gazdele au echilibrat jocul și s-au impus cu 25 – 20, pe fondul unor greșeli la preluare și atac ale sucevenilor. În setul doi, în jocul echipei CSMU LPS Suceava a apărut o oarecare relaxare, craiovenii impunându-se mult mai ușor, cu scorul de 25 – 15. Setul al treilea a semănat destul de mult cu primul, unul în care echipa condusă de Victor Pancu a condus pe tabelă până la 16, dar au cedat pe final, scor 20 – 25.
„Chiar dacă am pierdut, băieții au jucat cu ambiție, punând multe probleme unei echipe ce are ca obiectiv promovarea în prima divizie. Din păcate, această deplasare a fost foarte obositoare, chiar dacă am făcut-o în două etape, și nu mi se pare normal ca echipa din Craiova să fie în seria de est, iar Râmnicu Sărat în cealaltă serie, de vest”, a declarat antrenorul Victor Pancu.



Recomandări