Pentru anul școlar 2013-2014

Prima etapă de înscriere pentru clasa pregătitoare va debuta peste două săptămâni

Peste 6.000 de preșcolari din județ se pregătesc de înscrierea în clasa pregătitoare
Peste 6.000 de preșcolari din județ se pregătesc de înscrierea în clasa pregătitoare

Sâmbătă, 16 martie, Ministerul Educației Naționale (MEN) a lansat spre dezbatere Proiectul Metodologiei pentru înscrierea copiilor în învățământul primar în anul școlar 2013-2014.
Potrivit documentului, înscrierile pentru următorul an școlar pentru clasa pregătitoare vor debuta în data de 2 aprilie și se vor desfășura în două etape, față de patru, câte au fost anul trecut. Prima etapă va avea loc în perioada 2-22 aprilie, iar cea de-a doua etapă se va desfășura în intervalul 8-17 mai. Dacă după prima etapă copiii nu sunt cuprinși în nici o unitate de învățământ, părinții vor completa o nouă cerere de înscriere, repartizarea urmând să se facă pe locurile rămase disponibile după prima etapă. Unitățile de învățământ sunt obligate să afișeze situația copiilor înscriși și a locurilor rămase disponibile, după fiecare etapă de înscriere.
Cu peste 1.500 de elevi mai mulți în clasa pregătitoare față de 2012
Potrivit unor estimări realizate de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava, 6.390 de preșcolari din județ se pregătesc să dobândească statutul de elev, cu peste 1.500 mai mulți decât numărul celor înscriși în anul școlar curent. Pentru anul școlar 2012- 2013, pentru clasa pregătitoare s-au înscris 4.754 de copii, fiind constituite 302 clase.
Potrivit propunerilor aflate în dezbatere publică până la 24 martie, în clasa pregătitoare se vor putea înscrie, pentru anul școlar 2013-2014, copiii care împlinesc 6 ani până la 31 august 2013, inclusiv, dar și, la solicitarea părinților, cei care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2013, dacă evaluarea psihosomatică le permite acest lucru.
Copiii care împlinesc vârsta de 7 ani până la 31 august 2013, inclusiv, pot fi înscriși, la cerere, în clasa I, chiar dacă nu au parcurs, anterior, clasa pregătitoare. De asemenea, la solicitarea părinților, în clasa I vor putea fi înscriși copiii care împlinesc 7 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2013, inclusiv, dacă evaluarea psihosomatică atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei I.
Telverde gratuit pentru părinți
Sucevenii care doresc să afle mai multe informații despre organizarea clasei pregătitoare în anul școlar 2013-2014, pot apela numărul 0 800 816 230.
Conform proiectului de metodologie, părintele va putea opta pentru înscrierea la școala de circumscripție (în această situație, copilul este automat înscris) sau pentru altă unitate de învățământ (în limita locurilor libere). Totodată, părintele poate solicita ca locul la școala de circumscripție să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu este înscris la unitatea de învățământ pentru care a făcut opțiunea. La departajare, primele vor fi aplicate criterii generale cum ar fi: copilul are un anumit tip de handicap, este orfan de unul sau de ambii părinți, provine de la casa de copii, are un frate înmatriculat în unitatea de învățământ dorită etc.
Proiectul Metodologiei poate fi consultat pe pagina online a MEN, www.edu.ro.

Recomandări

Elevii de la clasele pregătitoare din Verești, Corocăiești și Bursuceni au primit ghiozdane în prima zi de școală

Liceul din Broșteni își va primi elevii în mod festiv, ca revenire la normalitate după drama inundațiilor

Opțiunile pentru debutul anului școlar: „careu”, cu flori, invitați și slujbă religioasă sau „socializare extinsă” cu elevii în clase

Elevii din Broșteni vor învăța într-un singur schimb, după terminarea lucrărilor la corpul A al liceului din oraș