Pricopie: Cine vrea să facă propunere de manual, trece prin licitație publică



Ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat joi că, după încheierea dezbaterii publice privind noile manuale, începe licitația publică și, din acest moment, orice autor sau editură care dorește să propună un manual, trebuie să treacă prin acest proces, informează Mediafax.Ministrul Remus Pricopie a spus că manualele digitale reprezintă un proces foarte complicat.”De fapt, nu manualele digitale, ci noile manuale, pentru că noi vorbim de un proces pe care trebuie să îl luăm de la capăt”, a spus Pricopie, după ce a participat la masa rotundă organizată de Comitetul Sindical European pentru Educație și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, în cadrul proiectului „Dialogul social sectorial la nivel European”.Ministrul a precizat că anul trecut a spus că dacă se lucrează pe acest subiect, sunt șanse ca în septembrie 2014 să avem noile manuale. „Știți care a fost reacția unor editori, pentru că ar fi nedrept să spun reacția editorilor. Au fost, din punctul meu de vedere, două temeri: prima ar fi că se stabilesc noi reguli ale jocului, fără ca dumnealor să fie consultați și să știe, și a existat temerea că unii sunt avantajați în raport cu alții, în special ca urmare a timpului foarte scurt. Și au spus că unii poate că sunt pregătiți, poate au știut dinainte, alții nu au știut. Pentru a nu exista această suspiciune, atunci am amânat procesul cu un an, am supus dezbaterii publice toate documentele, astfel încât să nu mai poată nimeni să spună că s-au făcut peste noapte sau că nu au avut timpul suficient”, a adăugat Pricopie.Ministrul a mai spus că deși editorii au cerut șase-nouă luni, le-a acordat mai mult timp.



Recomandări

Liviu Pop, despre manualele școlare: Competiția va exista între autori, nu între edituri