Constantin Toma, președintele Consiliului de Administrație al FC Rapid, a declarat, miercuri, că a ajuns la un acord de reziliere a contractului stafului tehnic condus de Jose Peseiro, în valoare de peste 300.000 de euro, însă mai este nevoie de acceptul acționarilor pentru încheierea înțelegerii.
„Am avut o întâlnire cu Sichitiu și am convenit asupra ultimei oferte pentru a rezilia contractele domnului Peseiro și ale echipei dânsului, înțelegere pe care de altfel am și semnat-o, dar aceasta este o ofertă a Rapidului. Urmează ca Sichitiu să aibă o întrevedere cu Copos, pentru a avea și suportul financiar al acționarilor, pentru a duce la capăt această tentativă de reziliere. Și Peseiro este foarte interesat să reglăm această problemă, de altfel îl apreciez foarte mult pentru că a dat dovadă de înțelegere în discuțiile cu noi. Pot să spun că forma finală de reziliere la care s-a ajuns este una convenabilă pentru clubul Rapid. Nu este nici mult, nici puțin, este vorba de peste 300.000 de euro net, pe care Rapid trebuie să-i plătească lui Peseiro și echipei lui tehnice. Noi am făcut tot ce este omenește posibil pentru a găsit o soluție rezonabilă din punct de vedere financiar, iar acum acționariatul trebuie să găsească acești bani”, a spus Toma.
Prea scump pentru Rapid Oficialul rapidist a menționat că Rapidul nu-și permite o echipă tehnică atât de scumpă precum cea a lui Peseiro. „Noi nu ne-am permite, având în vedere contextul actual, să ținem la Rapid o echipă tehnică atât de scumpă cum este cea a domnului Peseiro. Domnul Peseiro este un antrenor foarte bun, care a demonstrat și care s-a implicat total la Rapid. Personal, dacă aș fi Abramovici al fotbalului românesc, mi-aș fi dorit să-l țin la Rapid, dar știți cum se spune, că fiecare își evaluează țechinii de care dispune. Nu am discutat cu un alt antrenor, noi acum avem un antrenor și acesta este Peseiro”, a spus Toma.





