Președinție: Șeful statului a cerut Guvernului ca datoriile către agenții economici să fie plătite



Președintele Traian Băsescu le-a cerut marți, în timpul consultărilor de la Palatul Cotroceni, membrilor Executivului să plătească datoriile statului către agenții economic, informează Președinția.
„Șeful statului a precizat că urgentarea îndeplinirii obiectivelor asumate de Guvernul României în vederea consolidării fiscale și a ieșirii din criză trebuie să rămână o prioritate. În acest context, s-a insistat asupra nevoii de a crește investițiile și a spori gradul de absorbție a fondurilor comunitare, inclusiv pe procedurile de achiziții publice. De asemenea, președintele Traian Băsescu a subliniat necesitatea ca datoriile statului către agenții economici să fie plătite”, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.
Potrivit sursei citate, discuțiile dintre președintele Traian Băsescu și membrii Guvernului au vizat subiecte referitoare la măsuri de reformă care nu mai suportă amânare: reducerea cheltuielilor publice, atât ca efect al reformei în administrația publică la nivel central și local, cât și al unei mai bune țintiri a beneficiarilor sistemului de protecție socială; procesul de descentralizare; legea de funcționare a Agenției Naționale de Integritate.
„În cadrul întâlnirii, președintele României i-a asigurat pe membrii Guvernului că va fi un partener al Executivului în procesul de îndeplinire a acestor politici publice”, se mai arată în document.
Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, la consultările cu Guvernul de la Palatul Cotroceni, că toți au vorbit în campania electorală despre descentralizare, inclusiv el, dar că aceasta „nu apare în mod real și accelerat”.
Băsescu a menționat că măsurile asumate de Guvern sunt dificile, curajoase, dar și absolut necesare, ele vizând reducerea cheltuielilor bugetare și stabilirea unui nivel rezonabil de echitate între diferite categorii din societate.
Președintele și premierul au avut, la Palatul Cotroceni, o discuție de aproximativ 15 minute înainte de întâlnirea dintre șeful statului și membrii Guvernului, interval în care miniștrii aflați în sală au așteptat începerea reuniunii.