Curtea Constituțională i-a adresat președintelui Klaus Iohannis invitația de a participa miercuri la judecarea sesizării sale și a CSM privind conflictul de natură constituțională între puterile statului, ședința fiind una publică, a precizat, marți, președintele CCR, Valer Dorneanu, citat de Mediafax.”Am invitat părțile, l-am invitat și pe președintele României, dar nu în calitate de parte, că nu e parte. Parte sunt Parlamentul, Guvernul și CSM. Am adresat o invitație de a participa la invitație și președintelui. Vom vedea mâine (miercuri, n.r.) dacă vine sau nu, noi ne-am făcut datoria să-l înștiințăm cu privire la termenul de judecată al sesizării pe care domnia sa a făcut-o – și una similară a făcut CSM”, a detaliat Dorneanu.





