Președintele interimar al PD Broșteni a fost “fixat” în funcție în urma alegerilor care au avut loc duminică, 29 iulie. Vasile Arsinte a câștigat șefia organizației locale a PD fără emoții, fiind singurul candidat la funcția respectivă. În urma alegerilor a fost completat Biroul de conducere cu un vicepreșdinte și patru secretari executivi. Astfel vicepreședinte a fost ales Petrică Iosub, iar secretari executivi Mihai Uță, Cristian Bilboreanu, Viorel Gheorghiță și Mircea Țarcă. „Sper ca împreună cu echipa revigorată să ne implicăm și mai mult în viața comunității locale împreună cu consilierii locali PD și cu viceprimarul PD, Vasile Candrea. Asta pentru că probleme sunt destule, cea mai arzătoare din ele fiind refacerea drumului de la Cotârgași și asfaltarea a 5 km din drumul pe Neagra Broșteniului, pentru care este încheiat, de altfel, un parteneriat cu Consiliul Județean Suceava”, a declarat Vasile Arsinte, care a adăugat că una din țintele sale este aceea de a atrage cît mai mulți tineri în politică. Imediat după alegerea sa în funcția de președinte, Arsinte a și împărțit carnete PD la 100 de noi membri. De menționat că alegerile de la PD Broșteni au fost supervizate de secretarul general al organizației județene a PD, Mihai Chiriac, secretarul executiv al departamentului imagine, Gabriela Pop și secretarul executiv Ștefan Șancariuc.





