Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a făcut vineri un apel la membrii Legislativului pentru adoptarea „în cel mai scurt timp” a „legii de aprobare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 14/2017, prin care sunt abrogate modificările Codului Penal și Codului de Procedură Penală”, scrie Mediafax.”În calitate de președinte al Camerei Deputaților și de președinte al PSD, fac un apel către toți colegii din Parlament ca în cel mai scurt timp pe care ni-l permite procedura să adoptăm legea de aprobare a Ordonanței 14 privind abrogarea modificărilor Guvernului la cele două coduri. Înțeleg că toate partidele parlamentare își doresc acest lucru. Deci avem o cvasi-unanimitate în acest sens, ceea ce înseamnă că o respingere a OUG 14 este exclusă, iar prelungirea dezbaterilor pe acest subiect nu se justifică”, a declarat Dragnea, conform unui comunicat al Camerei .





