Banca centrală are un dialog precar cu băncile comerciale, mai ales în privința elaborării reglementărilor bancare și a modului de supraveghere, iar Asociația Română a Băncilor (ARB) nu reușește să formuleze o poziție comună, a declarat, vineri, directorul general al BRD, Patrick Gelin.
„Sunt foarte critic în privința modului în care se face supravegherea bancară și cum sunt elaborate reglementările, fără ca nimeni să ne întrebe. În privința politicii monetare a BNR eu cred că este și a fost justă”, a spus Gelin, în cadrul unui seminar economic.
El a arătat că întâlnirile avute cu banca centrală reprezintă, de fapt, o punere în temă a băncilor cu noile reglementări și un monolog al oficialilor BNR. Directorul BRD a dat exemplu chiar ultima modificare elaborată de BNR privind provizioanele la creditele în valută.
Pe de altă parte, Gelin a criticat și eficiența ARB, afirmând că nu funcționează ca o adevărată asociație care să apere interesele băncilor.
„ARB reacționează bine doar pentru probleme extrem de tehnice, cum este sistemul de plăți, Transford”, a explicat oficialul BRD.
El a adăugat că acționarii bănci străine au început să-și pună amprenta pe relația dintre instituțiile de credit din România în astfel de probleme, preluând exemplul din țările de origine.
„În ultima perioadă avem discuții și puncte de vedere comune cu BCR, Unicredit și Raiffeisen, iar această poziție comună a început să se resimtă în ARB”, a afirmat Gelin.
Directorul BRD s-a referit și la recentele declarații ale președintelui CEC și ARB, Radu Ghețea, care a afirmat în presa centrală că ar fi benefică o reglementare prin care să se interzică creditarea în devize străine pentru clienții persoane fizice care înregistrează venituri doar în monedă națională. Gelin a arătat că o astfel de temă nu a fost abordată în cadrul ARB, iar lipsa unei poziții comune a băncilor poate fi dăunătoare.
Oficialul BRD a mai spus că lipsa dialogului reprezintă o deficiență care se manifestă la nivelul întregii țări și reprezintă un factor de frânare a economiei.
„Democrația nu funcționează bine decât prin dialog. Slaba comunicare reprezintă un handicap pentru dezvoltarea țării”, a mai spus Gelin.