Premierul spune că noul sistem de bacalaureat, cu trei probe, ar putea fi aplicat din acest an



Examenul de bacalaureat cu trei probe, din care Limba română va fi testul obligatoriu, iar celelalte vor fi stabilite în funcție de profilul liceului, ar putea fi aplicat din acest an, a declarat, joi, primul ministru, precizând că o decizie în acest sens va fi luată în ședința de săptămâna vitoare.
Premierul Emil Boc a precizat că noul sistem de bacalaureat este inclus în proiectul de lege privind educația națională, pentru care Guvernul își va asuma răspunderea în Parlament.
„Bacalureatul se va desfășura pe trei probe – una obligatorie, care este Limba română, și două probe, una opțională și una în funcție de profilul liceului. Am discutat cu ministrul Educației, Ecaterina Antonescu, și cred că această decizie de modificare a Bacalureatului ar trebui să o aplicăm începând chiar cu acest an școlar”, a spus Boc, la postul public de radio.
Potrivit premierului, o decizie în acest sens va fi luată în ședința de săptămâna viitoare a Guvernului.
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, declara, miercuri, înaintea ședinței de Guvern, că are pregătită o ordonanță privind bacalaureatul din anul școlar 2009-2010, în cazul în care Codul educației nu va fi adoptat în timp util, respectiv până în 15 septembrie.
„Codul educației stabilește propunerile noastre privind examenul de bacalaureat, dar trebuie să vedem că va deveni lege și să vedem dacă mai este nevoie de un alt act normativ”, a spus Andronescu.
Potrivit proiectului de ordonanță, examenul de bacalaureat se va da în anul școlar 2009-2010 așa cum prevede Codul educației, respectiv două probe orale în cursul anului și trei probe scrise la sfârșitul clasei a XII-a.
Astfel, toți candidații clasei a XII-a ar urma să susțină obligatoriu proba la Limba română scris. A doua probă este la Matematică, pentru filiera tehnologică, real și o parte din vocațional și Istorie, pentru uman și cealaltă parte din vocațional. A treia probă este una la alegere între Fizică, Biologie, Chimie sau Informatică pentru real, tehnologic și o parte din vocațional, iar pentru uman și cealaltă parte din vocațional, la alegere între disciplinele socio-umane, respectiv Geografie, Logică, Filosofie, Psihologie, Economie, a mai spus secretarul de stat.
Totodată, pe parcursul anului școlar, în semestrul al II-lea, elevii claselor a XII-a vor susține obligatoriu două teste de competență, unul de competență lingvistică (limbi moderne), iar al doilea de competență în comunicare (limba română). Aceste teste vor fi notate cu calificative. În plus, la alegere, candidații pot susține și un test de informatică, pentru care vor obține un certificat.
Premierul Emil Boc a anunțat, miercuri noaptea, că Guvernul își va asuma răspunderea în Parlament asupra celor trei legi privind educația națională, salarizarea unitară și reorganizarea agențiilor guvernamentale cu reducerea cheltuielilor în sectorul public.
Scrisoarea Guvernului privind asumarea răspunderii pe cele trei legi a sosit la Parlament, iar luni va avea loc o ședință a Birourilor Permanente reunite în care se va stabili calendarul asumării.