Premierul Emil Boc a ajuns, duminică după prânz, la Zamostea, localitate afectată grav de inundațiile din cursul săptămânii, urmând ca apoi să se deplaseze la Prefectura Suceava, unde va avea loc ședința Comandamentului pentru situații de urgență.
La Zamostea, din cauza inundațiilor provocate de revărsarea pârâului Baranca șase case au fost distruse, 130 de case au fost afectate, 14 gospodării sunt încă izolate, iar un pod a fost distrus de ape, transmite corespondentul MEDIAFAX.
După vizita prin județ, Emil Boc se va deplasa în municipiul Suceava, pentru a fi prezent la ședința Comitetului pentru Situații de Urgență, unde va fi discutată situația inundațiilor produse în județele Botoșani și Suceava și unde se vor stabili măsurile care trebuie luate în viitor.
Inițial, autoritățile locale anunțaseră că premierul Boc va merge și în localitatea Zvoriștea, unde au fost inundate o sută de case, însă ulterior deplasarea a fost anulată.
Sâmbătă, prim-ministrul s-a aflat în județul Galați, unde a participat la ședința Comitetului pentru Situații de Urgență, iar apoi s-a deplasat în localitatea gălățeană Șendreni, unde specialiștii i-au prezentat digul experimental montat în zonă pentru protejarea a circa o sută de case care sunt în pericol să fie inundate.
Potrivit Prefecturii Suceava, inundațiile din această săptămână au afectat 81 de localități din județ, fiind evacuate 1.610 persoane, 63 de case fiind distruse, un număr de 4.949 de case fiind afectate atât de inundații, cât și de alunecările de teren, iar 602 case fiind izolate. În urmainundațiilor, în județul Suceava șase persoane și-au pierdut viața.
Cel mai grav afectate de inundațiile puternice, ca urmare a revărsării Siretului, care a înregistrat debite istorice, au fost județele Botoșani, Suceava, Iași, Neamț și Bacău.
Premierul Emil Boc a ajuns la Zamostea, localitate afectată de inundații
