Să înțelegem sensul pregătirii pentru sfânta sărbătoare a Învierii Domnului, așa cum ne este ea propusă de Biserica, prin rânduiala slujbelor și prin efortul ascetic al postului. Ne vom ghida în expunerea noastră în special după lucrarea părintelui Alexander Schmemann „Postul cel Mare” (Ed. Univers enciclopedic, București, 1995) și cea a ierom. Makarios Simonopetritul „Triodul explicat” (Ed. Deisis, Sibiu, 2000).
Paștele este sărbătoarea înnoirii firii omenești, a vieții celei noi adusă nouă de Hristos, Dumnezeu făcut om pentru ca noi să devenim dumnezei, adică să ne împărtășim din viața cea nouă ce emană din trupul Său îndumnezeit. Despre această viață în Hristos, dăruită nouă la Botez, Sf. Apostol Pavel spune: „ne-am îngropat împreună cu El, în moarte, prin botez, pentru că, precum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții” (Romani, 6:4). Prin faptul că Hristos ne-a făcut părtași învierii Sale, ca om, sărbătoarea Paștelui nu este doar o prăznuire a ceva ce s-a petrecut în trecut, ci a ceea ce este însăși esența vieții noastre creștine prezente.
Cum, însă, însușirea acestui mod de existență ecclesial, a vieții în comuniune de iubire cu Dumnezeu, este rezultatul propriei noastre voințe (căci Dumnezeu nu ne poate obliga să-L iubim), de multe ori uităm scopul existenței noastre pământești, ne pierdem în „grijile cotidiene”, și revenim la vechiul mod de viețuire, ce nu mai are ca scop primordial „căutarea mai întâi a Împărăției lui Dumnezeu și a dreptății Sale”. Pr. Schmemann spune despre această revenire la viața cea lumească: „Cu adevărat, trăim ca și când El n-ar fi venit niciodată. Acesta este singurul păcat adevărat, păcatul păcatelor, nesfârșită tristețe și tragedie a creștinătății noastre. Dacă pricepem aceasta, atunci putem înțelege ce este Paștele, de ce este nevoie de Post și ce implică acesta. Pentru că abia atunci înțelegem că tradițiile liturgice ale Bisericii, toate perioadele și slujbele sale, există, întâi de toate, cu scopul de a ne ajuta să ne recăpătăm vederea și gustul acestei vieți noi pe care noi atât de ușor o risipim și o înșelăm, pentru a face pocăința și a ne întoarce la ea”. Bineînțeles, căutare Împărăției lui Dumnezeu este „calea cea strâmtă”, ce se parcurge cu efort și renunțări și de cele mai multe ori alegerea ei nu este lucru ușor. Soluția ce ne este dată de Biserică pentru „deschiderea ochilor” noștri spre aprecierea cum se cuvine a darului făcut nouă de către Fiul lui Dumnezeu, la Învierea Sa ca om, este Postul Paștelui.
În Biserica primară Botezul catehumenilor se săvârșea la Sfânta Liturghie de Paști iar Postul avea tocmai acest rol: de a pregăti pe cel ce se va boteza – ce va primi potențial viața cea nouă în Hristos – pentru realizarea măreției actului liturgic la care va fi supus. Această semnificație este valabilă și astăzi; Paștele (etimologic „trecere”) este trecerea noastră la viața cea nouă iar Postul este pregătirea noastră pentru această trecere, revenirea noastră anuală la propriul Botez. Numai prin această pregătire vom pătrunde cu adevărat sensul cântării de la Liturghia pascală „Astăzi toate s-au umplut de lumină, cerul și pământul și cele de sub pământ”. Lumina este prin excelență simbolul vieții dumnezeiești dăruită nouă de Hristos.
Dată fiind semnificația specială a Postului Paștelui și, în același timp, starea avansată de laicizare a vieții membrilor ei, Biserica ne pregătește pentru această călătorie a Postului înainte ca ea să înceapă. Astfel, lecturile biblice din duminicile care preced Postul sunt o „tâlcuire” a sensului perioadei ascetice ce va să urmeze. („Lumina lumii”- Cristian Dascălu)





