Prefectul județului Suceava, Sorin Popescu, a semnat un ordin prin care o comisie de control va verifica modul de acordare a certificatelor de handicap. Popescu a precizat că din această comisie vor face parte angajați ai Prefecturii, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, al Inspectoratului Teritorial de Muncă și al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului. Comisia va avea ca atribuții verificarea modului în care s-au realizat încadrările în gradele de handicap, precum și modul de acordare a certificatelor. În același timp, Sorin Popescu a arătat că printr-un alt ordin a fost constituită o comisie care va verifica dosarele aflate în plată la Legea nr. 416 privind venitul minim garantat. Angajații Prefecturii și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava care vor face parte din această comisie vor verifica toate persoanele care beneficiază de acest sprijin financiar, precum și condițiile în care le-au fost aprobate dosarele.
„Aceste controale vor fi făcute la toate primăriile din județ, pentru a vedea dacă aprobarea dosarelor la Legea 416 a fost făcută în mod legal, dacă persoanele care beneficiază de venitul minim garantat își respectă obligațiile cu privire la orele de muncă prestate pentru sumele primite”, a declarat Sorin Popescu.