Prefectura Suceava a suplimentat numărul comisiilor care evaluează pagubele din localitățile afectate de inundații

Prefectul județului Suceava, Traian Andronachi, a anunțat că în localitățile afectate de inundațiile de acum o săptămână a fost suplimentat numărul comisiilor care fac evaluarea pagubelor. Traian Andronachi a precizat că această decizie a fost luată pentru finalizarea cât mai urgentă a rapoartelor de evaluare privind locuințele afectate de inundații. Andronachi a arătat că numărul echipelor de evaluare a pagubelor a fost suplimentat de la 4 la 10.

„Am solicitat și am obținut sprijinul domnului ministru Cseke Attila, pentru acoperirea deficitului de inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții la nivel județean, reușind astfel completarea comisiilor de evaluare, din care fac parte reprezentanți ai Instituției Prefectului, Consiliului Județean, ISU, SGA, SDN și ai altor operatori de servicii publice, după caz”, a spus prefectul județului. El a adăugat că până marți la ora 14:00 au fost evaluate 195 de case și 389 de anexe gospodărești, fiind întocmite și rapoartele tehnice aferente.

„Am solicitat de la primării registrul de evidențe notariale, ASF și ANEVAR valorile orientative privind proprietățile imobiliare din județul Suceava. De asemenea, toate societățile de asigurări sunt prezente pe teren pentru întocmirea dosarelor de daună, atât pentru polițele obligatorii, cât și pentru cele facultative”, a mai declarat Traian Andronachi.

Pe de altă parte, el a ținut să mulțumească tuturor celor care s-au implicat în acțiunile de îndepărtare a efectelor inundațiilor din localitățile calamitate, respectiv Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, miilor de voluntari, firmelor private, Consiliului Județean, primăriilor, Guvernului României. „Mulțumiri și tuturor persoanelor și instituțiilor fără de care nu am fi putut avea astăzi o situație mai bună în zonele în care apele au distrus total sau parțial locuințele celor 2.797 de persoane afectate. Solidaritatea și acțiunea promptă rămân cheia pentru a depăși împreună această încercare. Împreună suntem puternici și putem reconstrui ceea ce a fost pierdut”, a spus Traian Andronachi.

Prefectura Suceava a suplimentat numărul comisiilor care evaluează pagubele din localitățile afectate de inundații
Prefectura Suceava a suplimentat numărul comisiilor care evaluează pagubele din localitățile afectate de inundații
Prefectura Suceava a suplimentat numărul comisiilor care evaluează pagubele din localitățile afectate de inundații
Prefectura Suceava a suplimentat numărul comisiilor care evaluează pagubele din localitățile afectate de inundații
Prefectura Suceava a suplimentat numărul comisiilor care evaluează pagubele din localitățile afectate de inundații
Prefectura Suceava a suplimentat numărul comisiilor care evaluează pagubele din localitățile afectate de inundații

Recomandări

Liderii AUR Suceava îi îndeamnă pe cetățeni să participe în număr mare la protestul de astăzi, de la ora 12:00, împotriva creșterii taxelor și impozitelor

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a implementat proiecte de 34,5 milioane de euro din bani europeni și de la bugetul de stat

CCD „George Tofan” Suceava – partener în proiectul strategic MIAF pentru alfabetizarea funcțională a elevilor

Toate drumurile din județul Suceava sunt deschise circulației rutiere. Drumarii, Poliția și ISU Suceava acționează în permanență pentru menținerea viabilității drumurilor

Prefectul Andronachi: „Procesul de retrocedare a terenurilor forestiere este temporar blocat, ca urmare a unor dificultăți juridice și administrative”

Prefectul Andronachi a avut o întâlnire de lucru cu specialiști din armatele din România și SUA în cooperare civilă și militară

Traian Andronachi a avut o întâlnire de lucru cu specialiști din Armatele din România și SUA în cooperare civilă și militară