Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat, marți că Raportul CE sublinează existența în continuare a jurisprudenței neunitare și, în premieră, deficiențe în leadership-ul sistemului.
„Rezultă necesitatea unei mai bune implicări a șefilor de instanțe în realizarea obiectivelor Mecanismului de Cooperare și Verificare care țin de instanțe”, a spus ministrul Justiției.
Predoiu a arătat că lipsa de personal din sistem este de 10, 15 procente, astfel că nu se poate spune că este o criză de judecători și procurori din sistem.
El a apreciat că trebuie schimbată mentalitatea magistraților, meseriile din acest domeniu presupunând un volum mare de muncă.
„O altă chestiune din Raport este legată de problematica resurselor umane, ceea ce implică nu numai suplimentarea posturilor de judecător, procuror și grefier, ci alocarea eficientă și rațională a resurselor din sistem”, a precizat Ministrul Justiției.
Predoiu a mai declarat că lideri din sistem, șefii de parchete și instanțe, ar trebui să contribuie zi de zi la reformarea sistemului și a anunțat că va continua vizitele în țară pentru a sublinia importanța activității fiecărui magistrat și a fiecărui grefier.
Comisia Europeană a dat publicității, marți, cel de al patrulea raport anual de la crearea MCV cu privire la stadiul procesului de reformă, document ce cuprinde o analiză a situației din Justiție și recomandări privind următoarele măsuri care trebuie luate în domeniu.
Executivul UE „invită” România să ia o serie de măsuri imediate în lupta împotriva corupției, menționând explicit corectarea Legii ANI, monitorizarea sancțiunilor aplicate în cazurile de corupție la nivel înalt și instaurarea transparenței depline în domeniul achizițiilor publice.
CE arată că, în pofida unor progrese în anumite domenii, există importante neajunsuri în eforturile României de a înregistra progrese în cadrul MCV, că angajamentul politic este insuficient, iar amendamentele la Legea ANI reprezintă un serios pas înapoi.
Comisia recomandă României revizuirea competențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție și creșterea rolului Institutului Național al Magistraturii. De asemenea, Comisia precizează că va publica un nou raport privind justiția din România în vara anului 2011.