Predoiu: Modificările repetate ale instituțiilor din Cpp s-au repercutat negativ asupra anchetelor



Noul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat, vineri, că repetatele modificări ale Codului de procedură penală (Cpp) din perioada 2005-2006 s-au repercutat negativ asupra anchetelor penale, cadrul instituțional fiind factorul cheie în realizarea unei justiții eficiente și independente.
„De aceea, definitivarea Codului de procedură penală este un obiectiv prioritar – în condițiile în care repetatele modificări din perioada 2005-2006 (când ministru al Justiției era Monica Macovei-n.r.) ale principalelor instituții din Codul de procedură penală s-au repercutat negativ asupra anchetelor penale -, precum și crearea unui suport legislativ și instituțional eficient, funcțional și unitar”, a afirmat Cătălin Predoiu, fost avocat, numit în urmă cu o săptămână ministru al Justiției.
Predoiu a recunoscut faptul că informațiile primite într-un timp extrem de scurt de la preluarea mandatului i-a confirmat o stare de fapt care îi era cunoscută.
„Justiția este la baza tuturor lucrurilor într-o societate democratică, iar ordinea juridică a unui stat de drept presupune în primul rând promovarea unei justiții independente, a unei politici penale viabile, realiste, adaptate realităților naționale, dar și cooperării europene și internaționale în domeniu. Acțiunile Ministerului Justiției, delimitate de Constituție și legile statutare, se vor subsuma acestui obiect”, a spus Cătălin Predoiu.
Noul ministru al Justiției a arătat că o altă problemă stringentă este cea a deficitului de personal, arătând că în următoarea perioadă se va implica în organizarea selecțiilor pentru formularea nominalizărilor în vederea ocupării funcțiilor de conducere vacante de la nivelul Direcției Naționale Anticorupție și Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Condiționalitatea numărul 1 cerută de Comisia Europeană este implementarea unei strategii coerente de resurse umane în sistemul judiciar.
„Există aproximativ 340 de posturi vacante de procurori la nivelul parchetelor locale. După unele statistici, un procuror de la nivelul Parchetului instanței supreme dispune în medie de aproximativ 40-50 de ore pentru rezolvarea unui caz, iar la nivelul parchetelor locale media este mai mică, de numai cinci ore pentru un astfel de caz, ceea ce este desigur inacceptabil”, a spus ministrul Predoiu.
Noul ministru a susținut că, în ședința de joi a Consiliului Superior al Magistraturii, Ministrul Justiției și-a exprimat acordul pentru elaborarea urgentă a unui proiect de act normativ care să faciliteze și să urgenteze recrutarea de noi procurori și încadrarea lor pe posturile vacante la nivelul parchetelor locale.
„Ocuparea acestor posturi ar conduce la creșterea calității activității procurorilor și la relaxarea condițiilor în care aceștia lucrează”, a afirmat demnitarul.