Noul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, a afirmat, joi, că formula convenită la Comisia juridică din Senat privind Legea ANI este una care satisface cerințele de la Bruxelles.
„Am avut luni la Senat o dezbatere la Comisia juridică, începută furtunos și continuată la fel, care până la urmă s-a terminat cu o soluție acceptată de toate părțile implicate”, a spus Predoiu, care se află, joi, pentru prima dată la CSM.
Potrivit acestuia, soluția este una care satisface cerințele Comisiei Europene.
Comisiile juridică și pentru drepturile omului din Senat au decis, marți, să adopte punctul de vedere al MJ, potrivit căruia Legea ANI se aplică în cazul averilor nejustificate, inspectorii urmând să verifice dacă diferențele de avere sunt sau nu justificate, în vederea sesizării instanței.
Comisiile juridică și pentru drepturile omului din Senat au dezbătut proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.49/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr.144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, pentru a lămuri problema introducerii în text fie a sintagmei „avere ilicită”, fie „avere nejustificată”.
Cele două comisii au aprobat, cu 11 voturi „pentru” și 3 voturi „împotrivă”, raportul favorabil asupra proiectului de lege în forma propusă de Ordonanța de Urgență, cu unele modificări, astfel încât Legea ANI să se refere la averile nejustificate.
Potrivit Ordonanței, inspectorii de integritate verifică dacă diferența vădită este justificată. Dacă diferența nu este justificată, inspectorii sesizează instanța competentă pentru stabilirea părții de avere dobândită sau a bunului determinat dobândit cu caracter nejustificat a cărui confiscare o solicită.
Senatorii celor două comisii au menținut textul OUG, potrivit căruia prin diferența vădită se înțelege o diferență între averea dobândită și veniturile realizate de cel puțin 10.000 de euro sau echivalentul în lei.
Prezent la dezbateri, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a propus introducerea unei „sancțiuni de impozitare pentru ceea ce este vădit nejustificat”. El a arătat că, potrivit propunerii sale, „partea de avere licită rămâne la cetățean, cea ilicită e confiscată, iar cea vădit nejustificată este impozitată”.
Ministrul s-a declarat adeptul unei „variante solomonice” a legii: „Îi lăsăm omului și iahturile, și hotelurile care sunt vădit nejustificate, dar să le impozităm”.
Propunerea sa nu a fost suspusă aprobării, senatorii susținând că nu au timpul necesar pentru a analiza inițiativele ministerului pe marginea acestei legi.