Predoiu: Criza economică va acutiza fenomenele antisociale



Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat, joi, la Conferința Regională Anticorupție, că actuala criză economică va acutiza fenomenele antisociale, fiind astfel necesară o concentrare a eforturilor asupra luptei anticorupție.
„Criza economică va acutiza fenomenele antisociale, astfel că trebuie să fim în continuare concentrați pe fenomen și trebuie să depășim orice fel de bariere în asigurarea unei bune cooperări interinstituționale”, a spus ministrul Cătălin Predoiu, prezent la Conferința Regională Anticorupție, eveniment organizat de Consiliul Regional pentru Cooperare, Secretariatul Inițiativei Regionale Anticorupție și Transparency International.
Predoiu a remarcat importanța reuniunii, care, în opinia sa, are mai multe semnificații. „În primul rând, interesul statelor din regiune în combaterea corupției”, a arătat Predoiu, adăugând că „ăsta este un semn că societățile din aceste țări au remarcat, au perceput faptul că viața de zi cu zi a cetățenilor este afectată de corupție oriunde aceasta se manifestă”.
Un alt aspect relevat de ministrul Justiției a fost acela că România are un rol foarte important între aceste state, având o experiență deja destul de solidă în structurarea unor instituții care luptă împotriva corupției, „și cred că și rezultatele se pot vedea”.
Ministrul Cătălin Predoiu a mai spus că lupta anticorupție este un proces permanent de combatere a acestui flagel, care afectează în final nu numai buna funcționare a instituțiilor, ci și viața de zi cu zi a cetățenilor României și ai statelor unde acesta se regăsește.
„Cred că putem concluziona, după mai mulți ani de activitate anticorupție în România, în primul rând că eficiența instituțiilor anticorupție depinde foarte mult de stabilitate și cooperare”, a afirmat Predoiu, precizând că face referire la stabilitatea legislativă, instituțională și cooperarea între instituțiile ce au ca obiect lupta împotriva corupției.
Predoiu a subliniat că Ministerul Justiției va continua această cooperare și va susține în continuare stabilitatea instituțiilor anticorupție.
„În orice stat corupția nu are culoare politică”, a continuat ministrul Justiției, arătând că „ea trece orice frontieră și barieră politică și fenomenul este complex pentru că are ramificații în toate sectoarele societății”.
Organele anticorupție trebuie să țină cont de această particularitate și să devină din ce în ce mai specializate, a adăugat Predoiu.
„Eu cred că s-a mers permanent în progres în privința luptei anticorupției și chiar dacă întotdeauna mai este mult de făcut, nu putem nega efortul, curajul, dedicația și rezultatele organelor anticorupție din România, dar și din statele din regiune”, a mai spus Predoiu.
Dezbaterile în cadrul Conferinței Regionale Anticorupție, eveniment în cursul căruia vor fi prezentate rezultate studiului privind integritatea și rezistența la corupție a sistemelor judiciare din nouă state sud-vest europene, vor avea loc joi și vineri.
Statele în care s-a efectuat acest studiu au fost Albania, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Croația, Muntenegru, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Republica Moldova, România și Serbia.