Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, le-a spus, joi, magistraților din Botoșani să aibă încredere în forțele lor, să fie integri, responsabili și profesioniști, având independență și „o putere imensă asupra destinului oamenilor” .
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a vizitat joi, Judecătoria și Tribunalul Botoșani, unde a avut o întâlnire cu magistrații și reprezentanți ai personalului auxiliar, potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției.
„Mă aflu aici pentru a construi o relație de încredere cu magistrații și personalul auxiliar, esențială în perspectiva implementării noilor coduri. De asemenea, am explicat proiectele pe care ministerul le are în vedere în următoarea perioadă, precum proiectul de lege privind accelerarea procedurilor de judecată și legile pentru punerea în aplicare a codurilor”, a declarat ministrul Justiției.
De asemenea, Predoiu a transmis magistraților un mesaj de încredere în forțele proprii, afirmând că eforturile din ultimii ani dau roade, iar sensul reformelor a fost menținut, chiar dacă nu în ritmul dorit.
„Sunteți independenți și aveți o putere imensă asupra destinului oamenilor. De aceea, vă cer integritate, responsabilitate și profesionalism, pentru că statul stă și pe umerii dumneavoastră, iar modernizarea statului depinde de modernizarea sistemului judiciar”, a mai spus ministrul Justiției.
Ministrul Predoiu a vizitat, de asemenea, Penitenciarul Botoșani, unde sunt încarcerate 1.000 de persoane. Ministrul a apreciat condițiile de deținere, Predoiu declarând că la Botoșani „există un sentiment de control asupra situației”.
Ministrul Justitiei a avertizat: „Trebuie să fim mereu în alertă și să veghem ca standardele europene privind respectarea drepturilor omului”.
Cătălin Predoiu a apreciat că pot fi luate și măsuri pentru îmbunătățirea unor aspecte, având în vedere condamnările la CEDO cauzate de durata nerezonabilă a proceselor sau condițiile necorespunzătoare de detenție.