Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a informat, luni, printr-un comunicat de presă, că efectuează cercetări privind împrejurările în care a survenit vătămarea corporală a procurorului Marius Adrian Surdu.
Unitatea de parchet a fost sesizată de conducerea IPJ Suceava în seara zilei de 14 mai a.c. cu privire la incidentul survenit la locuința familiei Surdu. S-a constituit o echipă operativă formată din procuror criminalist și alți specialiști care au efectuat cercetarea la fața locului.
„În prezent, procurorul se află internat la Spitalul Județean Suceava.
Echipa operativă continuă cercetările în această cauză. Nu putem avansa nici o versiune de anchetă. Se verifică toate ipotezele posibile”, se mai arată în comunicatul remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Oficial
Poziția Parchetului, în cazul procurorului Surdu: Nu putem avansa nici o versiune de anchetă
